sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăLocal BTMăsuri dispuse pentru sărbătorile pascale. Sute de polițiști, jandarmi și pompieri vor...

Măsuri dispuse pentru sărbătorile pascale. Sute de polițiști, jandarmi și pompieri vor fi în stradă

Timp de cinci zile, toate structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne vor acţiona pe străzi, în preajma lăcaşurilor de cult şi a zonelor de agrement pentru prevenirea situațiilor de urgență, a faptelor antisociale care pot afecta liniştea şi siguranţa cetăţenilor, a evenimentelor rutiere și fluidizarea traficului în perioada sărbătorilor pascale. Toate misiunile din aceste zile se vor desfășura sub o coordonare integrată în baza planului de măsuri aprobat la nivel județean.

„Scopul tuturor acțiunilor îl reprezintă siguranța cetățenilor din județul Botoșani. Le mulțumesc forțelor de ordine și salvatorilor botoșăneni pentru eforturile pe care le depun pentru siguranța și binele comun, pentru a avea cu toții Sărbători de Paște, în liniște și siguranță”, a spus prefectul Sorin Cornilă.

Peste 400 de polițiști sunt angrenați în activitățile din aceste zile, împreună cu alte structuri, atât în stradă, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru descurajarea oricăror fapte antisociale, cât și constituiți în echipe operative, pentru a desfășura activitățile specifice în momentul în care se va impune acest lucru. Polițiștii rutieri vor fi, de asemenea, prezenți pe arterele din județ, cu autospeciale dotate cu aparate radar, etilotest și DrugTest, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru depistarea persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. „Dacă sunteți victima vreunei infracțiuni sau asistați la comiterea unei astfel de fapte, nu ezitați să apelați 112 sau să vă adresați celui mai apropiat polițist. Atragem atenția asupra modului de utilizare a Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 și vă reamintim faptul că apelarea acestuia se face doar în situația în care este necesară intervenția forțelor de ordine, apelarea abuzivă sau nejustificată este sancționată cu amendă care poate ajunge până la 4.000 de lei”,este mesajul polițiștilor.

Și jandarmii botoșăneni vor fi prezenți la evenimentele cu participare numeroasă ce vor avea loc în spațiul public, în vederea desfășurării acestora în condiții de siguranță. În plus, 20 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău vor întări dispozitivul de ordine și siguranță publică, acordând suportul necesar executării operative a tuturor misiunilor. În noaptea de Înviere, jandarmii vor fi prezenți în apropierea lăcașurilor de cult ortodoxe din municipiile Botoșani, Dorohoi și orașele Darabani și Săveni, cooperând cu efectivele de poliție pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională ce ar putea tulbura liniștea credincioșilor și a clerului. Nu în ultimul rând, jandarmii care execută misiuni de pază și protecție instituțională la cele 18 obiective din competență vor intensifica măsurile specifice pentru evitarea unor incidente în zona acestora și luarea măsurilor legale în cazul producerii unor astfel de situații.

La nivelul Poliţiei de Frontieră Botoşani au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă. Pentru evitarea aglomerărilor, au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului poliţiei de frontieră în punctele de trecere, unde la nevoie se vor crea fluxuri suplimentare de control, în funcție de valorile de trafic. În prezent, prin punctele de frontieră se înregistrează valori de trafic normale pentru această perioadă, fără a se înregistra blocaje sau timpi mari de aşteptare. În vederea fluidizării traficului la granița de est, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră vecine, în vederea dispunerii unor măsuri comune. Întrucât frontiera cu Republica Moldova este graniţă externa a Uniunii Europene, la timpul necesar pentru efectuarea controlului de către polițiștii de frontieră asupra camioanelor, se mai adaugă și cel necesar efectuării controlului celorlalte autorități. Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română, ce poate fi accesată pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, care prezintă informații despre toate punctele de frontieră.

Peste 300 de pompieri vor fi la datorie în perioada Sărbătorilor Pascale. Misiunea acestora este de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni pentru acordarea primului ajutor medical. ISU Botoșani va monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar, la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților. Zilnic, echipajele de pompieri vor fi pregătite să acționeze pentru stingerea incendiilor și salvarea persoanelor sau a animalelor din medii ostile vieții, în situația în care se vor înregistra astfel de cazuri. În Noaptea de Înviere, autospeciale de stingere cu apă și spumă vor fi dispuse la Mănăstirea Gorovei, la Mănăstirea Zosin, la Mănăstirea Popăuți, la Mănăstirea Vorona, la Mănăstirea Eșanca și la Mănăstirea Sihăstria Voronei, acolo unde se preconizează să participe un număr mare de credincioși. Totodată, în municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Darabani, Ștefănești, Flămânzi și Săveni, dar și în comuna Trușești, pompierii din cadrul Detașamentelor Botoșani și Dorohoi, Stației Săveni, Punctului de Lucru Darabani, Punctului de Lucru Flămânzi și Gărzilor de Intervenție Ștefănești și Trușești, vor avea misiuni de patrulare în apropierea lăcașurilor de cult în vederea prevenirii unor evenimente nedorite. În plus, inspectorii de prevenire vor desfășura activități de supraveghere a respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor la biserici din județul Botoșani.

În perioada Sfintelor Sărbători Pascale, specialiştii centrului Antidrog vor desfășura, la nivelul județului, activități de prevenire și informare cu privire la efectele negative ale consumului de droguri, pentru persoanele care se vor afla în zonele turistice sau de agrement, în locurile de cazare, în spațiile recreaționale de petrecere a timpului liber sau persoanelor care participă la evenimente cultural-artistice. Deja, specialiștii antidrog au realizat sesiuni de informare în domeniul prevenirii consumului de droguri, adresate personalului angajat al unităților de cazare, restaurantelor, teraselor și barurilor, în incinta cărora au fost afișate, la loc vizibil, datele de contact ale Agenției Naționale Antidrog (ANA) și ale centrelor de prevenire, evaluare și consiliere antidrog teritoriale. De aceea, specialiștii ANA recomandă ca, în situația în care participați la evenimente cu număr mare de persoane, nu consumați alcool în exces sau substanțe psihoactive. De asemenea, dacă observați în jur persoane aflate sub efectul acestor substanțe, evitați o confruntare directă pentru că orice conflict minor poate escalada. Adulții sunt sfătuiți să nu conducă autoturisme dacă sunt sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor. Aceste substanțe afectează funcția vizuală și de percepție, ceea ce poate genera o conduită agresivă în conducere, cu depășiri periculoase, creșterea vitezei, nerespectarea unor indicatoare sau marcaje rutiere. Tinerii sunt sfătuiți să comunice deschis orice problemă cu care se confruntă legată de consumul de substanțe, să apeleze la ajutorul părinţilor, prietenilor apropiaţi, persoanelor de încredere sau specialiştilor, pentru rezolvarea acesteia.

Reprezentanții ANA pun că oferă, gratuit și confidențial, servicii de informare, evaluare, consiliere şi asistență specializată, pentru consumul şi dependența de droguri. Persoanele care au nevoie de sprijin sunt îndrumate să apeleze Tel. Verde: 0800 870070, să se adreseze direct centrului de prevenire, evaluare și consiliere antidrog sau să sune la numărul unic de urgenţă 112, dacă starea de sănătate se agravează. Adolescenții care au o problemă legată de consumul de droguri pot accesa programul de consiliere psihologică ”SAFE SPACE”, la numărul de telefon 0752.79.16.47 sau la Telefonul Copilului 116111.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
17.7 ° C
17.7 °
17.6 °
80 %
4.9kmh
100 %
sâm
16 °
Dum
23 °
lun
24 °
mar
21 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...