duminică, mai 12, 2024
AcasăLocal BTPasiunea inedită a unui bibliotecar din Botoșani

Pasiunea inedită a unui bibliotecar din Botoșani

Sabin Pîrvan este un bibliotecar din Botoșani, care deține o colecție impresionantă de mașinuțe de jucărie, de peste 1000 de exemplare. Adunate în aproape patru decenii, acesta nu le-ar vinde pentru nimic în lume.

Pasiunea lui Sabin își are debutul în copilărie, fiind inspirat de atmosfera din familie. Majoritatea membrilor familiei sale au câte un asemenea hobby, tatăl, de exemplu, a fost colecționar de brichete. ,,Însuflețit de vibe-ul asta din familie, m-am apucat și eu să colecționez(..), am fost clar influențat, încurajat de ai mei, încurajat de nevastă-mea acum”, a spus Sabin Pîrvan.

Pasiune descoperită din copilărie

El a început să își pună bazele colecției la vârsta de 7-8 ani, împrumutând jucării de la fratele mai mare sau cumpărându-le stricate si chinuindu-se să le repare ulterior. Întâmplarea care marchează perioada de început este legată de vânzarea unui bilet la un spectacol pentru a-și cumpăra un alt exemplar pentru colecția în devenire.

,,Mi-a dat maică-mea 25 de lei ca sa cumpăr bilet la spectacol, unde trebuiau să vină și părinții. Și m-am dus în Capăt la 1 și mi-am cumpărat o machetă, era un jeep chinezesc , micuț metalic.(…). Am luat o bătaie cruntă pentru că a aflat maică-mea că am făcut altceva cu banii.”, a mărturisit Sabin Pîrvan.

Descoperirea istoriei prin mașinuțe

Mașinuțele din colecție bifează câte o poveste, chiar dacă nu personală, acestea vorbesc despre o parte a istoriei. Astfel, colecționarul preferă miniaturile mașinilor care au reprezentat ceva în istorie.

,, Așa cum am mai spus, mă interesează foarte tare ca mașina respectivă să fi însemnat ceva in istoria automobilului, nu poți desprinde istoria a ceva de istoria țării respective, pentru că toate creează un tot unitar”

Întrebat daca are vreo mașină de care este cel mai atașat, a răspuns vizibil emoționat, că Skoda. Asta datorită asocierii cu bunicul său.

,,Machetele Skoda din colecție sunt machetele la care țin foarte mult pentru că bunicul meu a avut mașini Skoda”, ba chiar acesta spune că acum ,,eu conduc o Skoda, am avut de ales între niște mașini și inima m-a trimis la Skoda”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.6 ° C
15 °
14.4 °
46 %
5kmh
98 %
Dum
13 °
lun
14 °
mar
15 °
mie
16 °
joi
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Nu am idee dacă și câți dintre dumneavoastră ați sesizat începutul schimbării de paradigmă din politica românească. Pentru că cel puțin aici la noi...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...