vineri, ianuarie 17, 2025
AcasăLocal BTDezbateri antidrog într-o comună din județ. Zeci de elevi s-au aflat față...

Dezbateri antidrog într-o comună din județ. Zeci de elevi s-au aflat față în față cu specialiștii antidrog

Vineri, 28 aprilie a.c., specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani din cadrul Agenției Naționale Antidrog, împreună cu polițiștii din cadrul Postului de Poliție Șulița, angajați ai Primăriei Sulița și cadre didactice, au desfășurat, la Școala Generală Nr. 1 Sulița, o dezbatere cu privire la efectele negative ale consumului de substanțe psihoactive și de promovare a alternativelor sănătoase în rândul tinerilor.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Cei aproximativ 50 de elevi din ciclul gimnazial au fost informați cu privire la efectele medico-psiho-sociale ale consumului de tutun, alcool și droguri, în vederea dezvoltării unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă. Elevii prezenți au dezbătut împreună cu specialiștii antidrog cauzele consumului de substanțe psihoactive în rândul tinerilor și cum pot face față presiunii anturajului atunci când sunt puși în fața unei decizii. S-au discutat aspecte referitoare la dependenţă, toleranță, modalitatea în care se schimbă comportamentul unui consumator, mecanismul dependenţei psihice, efectele fiziologice şi medicale ce decurg dintr-un consum pe termen lung și au fost clarificate aspectele juridice ce țin de regimul drogurilor.

De asemenea, reprezentanții instituțiilor prezente le-au recomandat adolescenților să se implice în activități adecvate vârstei, să practice sport, să evite anturajele care ar putea avea o influență negativă asupra lor, să comunice deschis cu părinții, profesorii sau persoanele de încredere orice problemă cu care se confruntă, pentru a găsi, împreună, alternative în rezolvarea acesteia.

Acțiunea derulată de Cooperarea Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani cu Primăria Comunei Sulița s-a realizat în baza ,,Planului de acțiune local în domeniul drogurilor al județului Botoșani 2022 – 2026” și confirmă existența unor mecanisme de colaborare inter-instituțională (autorități locale, polițiști, specialiști antidrog, unităţi de învăţământ), pentru a avea un răspuns adecvat și unitar la problematica drogurilor.

În cadrul activităților, au fost distribuite materiale realizate în cadrul parteneriatului încheiat între Agenția Națională Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani și Consiliul Judeţean Botoşani – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
67 %
3.5kmh
99 %
vin
10 °
sâm
7 °
Dum
7 °
lun
9 °
mar
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La noi totul e transparent. Chiar şi când ne ducem gunoiul.  

EDITORIAL

În ultimele luni, una din principalele teme abordate de către politicieni, analiști, oameni de rând, jurnaliști, economiști sau academicieni se referă la gaura uriașă...

EPIGRAMA ZILEI

Aproape sigur, nu-i tipar În care viața să încapă, Doar un ciudat itinerar: Dintr-o ... gropiță, într-o groapă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...