spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTOpt asocieri de firme doresc să proiecteze drumul de mare viteză Botoșani...

Opt asocieri de firme doresc să proiecteze drumul de mare viteză Botoșani – Suceava

Opt asocieri, care reunesc 95 de firme, au depus oferte pentru realizarea documentației tehnice în vederea construirii drumului de mare viteză Botoșani – Suceava, convenit între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și administrațiile din cele două județe, respectiv consiliile județene și primăriile municipiilor reședință Botoșani și Suceava.

Realizarea documentației tehnice presupune efectuarea studiului de fezabilitate, obținerea autorizației de construcție, executarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, întocmirea documentației suport și asistența acordată pentru depunerea și susținerea aplicației de finanțare, precum și pregătirea documentației de atribuire a contractului de execuție lucrări și asistența tehnică în perioada derulării procedurilor de achiziție publică pentru execuția lucrărilor.

Valoarea totală a documentației scoasă la licitație, inclusiv TVA, este 21,2 milioane de lei, iar cele patru autorități locale vor contribui, în părți egale, pentru asigurarea cofinanțării de 2%, în timp ce 98% din sumă fiind asigurată din fonduri europene, Programul de Transport 2021-2027.

Drum făcut de la zero

Drumul de mare viteză Botoșani – Suceava va fi o șosea absolut nouă, realizată de la „zero”, care va pleca din apropierea Aeroportului Salcea, din A7, și va merge prin spatele localităților Dumbrăveni – Huțani – Vlădeni – Baisa, până în zona Mănăstirea Doamnei unde va descărca traficul în viitoarea centură a municipiului Botoșani. Acesta ar urma să scurteze cu 20 de kilometri distanța dintre Salcea (Autostrada A7) și viitoarea centură a municipiului Botoșani.

Potrivit conceptului inițial, drumul este prevăzut cu două benzi pe sens și separator de sens, cu o limită de viteză de 120 de kilometri pe oră, însă partenerii care au semnat contractul de asociere spun că vor efectua demersurile necesare pentru a-l transforma într-un sector de autostradă, ca o continuare pentru A7. Astfel exproprierile de terenuri care vor urma se vor face pentru regimul de autostradă. Diferența între cele două tipuri de drum de mare viteză constă în faptul că autostrada prevede și banda de urgență, iar limita maximă de viteză este de 130 de kilometri la oră.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16.6 ° C
19.9 °
16.1 °
62 %
2.2kmh
57 %
lun
25 °
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...