spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTSindicaliştii din educaţie se pregătesc să iasă în stradă

Sindicaliştii din educaţie se pregătesc să iasă în stradă

Sindicaliştii din educaţie au anunţat, în cea de-a treia zi de grevă generală, că vor picheta Instituția Prefectului, vineri, dacă Guvernul nu va propune o ofertă viabilă pentru revendicările lor.

Cadrele didactice rămân ferme în demersul inițiat, 2800 de profesori din judeţ refuzând să mai intre la ore. Președintele LSI Botoșani, Liviu Axinte, spune că negocierile purtate în această seară între federații și guvernanți sunt decisive pentru situația învățământului.

„La ora asta, la București este o întâlnire care are loc la sediul Federațiilor, la care eu nu am putut participa. În momentul acesta suntem în situația de a continua greva, dar sunt decisive discuțiile de astăzi, dar nu știu dacă se va lua vreo hotărâre sau propunerile cu care vor veni ne vor face să suspendăm această acțiune.

Am văzut declarațiile publice ale premierului și ale președintelui de astăzi care îmi dau așa minime speranțe că se va ajunge la un acord până la sfârșitul săptămânii. Dar nu știu, nu știu nici măcar cu ce altă propunere ar veni față de cea transmisă nouă duminică”, a afirmat Liviu Axinte.

Sindicalistul a precizat că aproximativ 500 de profesori din județul Botoșani vor participa la un protest, vineri, între orele 11:00 și 13:00, în Piața Revoluției, pentru a-și transmite nemulțumirile reprezentanților Guvernului în teritoriu.

„Dacă cumva se ajunge la o înțelegere, noi o putem și contramanda, ar fi bine chiar să fie așa. Dacă nu, noi vineri suntem pregătiți să ieșim, așa cum colegii noștri de la Iași azi au ieșit în stradă. Mâine mai urmează Suceava și alte județe”, a precizat Liviu Axinte.

Revendicările depășesc capacitatea Guvernului

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că s-au găsit soluții pentru o serie de revendicări ale sindicatelor, dar este nevoie de timp pentru îndeplinirea tuturor solicitărilor.

„Solicitările profesorilor sunt în bună parte legitime, ușor de înțeles. Mă bucură că negocierile se poartă real, în format de coaliție au existat mai multe întâlniri și speranța mea e să se termine amiabil. S-au găsit soluții pentru o serie de revendicări ale sindicatelor. E greu de imaginat că toate solicitările vor fi satisfăcute de azi pe mâine, dar chestiunea rămâne în atenția Coaliției și există promisiune fermă de a lucra pe legea salarizării unice care va veni cu soluții pozitive și pentru angajații din educație”, a declarat Klaus Iohannis.

Examene naționale amânate

Elevii vor susține Evaluarea Națională de la clasa a VI-a săptămâna viitoare, deoarece testarea, programată inițial pentru miercuri, nu poate avea loc în timpul grevei generale.

Ministerul Educației a modificat calendarul evaluărilor naționale, astfel încât pe 30 mai se va desfășura proba de limbă și comunicare, iar pe 31 mai cea de matematică și științe ale naturii.

Greva profesorilor a debutat luni. Principalele revendicări ale cadrelor didactice sunt majorarea salariilor din învățământ, plata orelor suplimentare, decontarea cheltuielilor legate de navetă sau instalare, investiții în infrastructura școlară, suplimentarea dotărilor și echipamentelor, renunțarea la aplicația EduSal.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.3 ° C
14.2 °
10 °
85 %
2.2kmh
52 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...