spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTPompierii voluntari din Ibănești, câștigătorii etapei județene a concursurilor profesionale ale serviciilor...

Pompierii voluntari din Ibănești, câștigătorii etapei județene a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență

70 de pompieri voluntari și privați din județul Botoșani au participat, astăzi, la faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență.

Organizat de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, concursul s-a desfășurat pe terenul de sport al Liceului cu Program Sportiv Botoșani.

La start s-au aliniat echipaje formate din membrii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Trușești, Bucecea, Ibănești, Dersca, Văculești, Mihăileni și Sulița, dar și patru echipaje aparținând Serviciilor Private pentru Situații de Urgență ale Botoșani S.C. Bel Rom 8 S.R.L. S.C. Artsana SRL, S.C. Modern Calor SRL și Sala Polivalentă.

Concurenții au avut de trecut trei probe practice, respectiv „Pista cu obstacole pe 100 m”, „Ștafeta 4 x 100 m” şi „Dispozitivul de intervenţie”, toate contracronometru.

Locul I a fost obținut de echipajul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ibănești

În urma desfăşurării competiţiei, locul I a fost obţinut de echipajul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ibănești.

Pe a doua treaptă a podiumului a urcat echipajul SVSU Bucecea, iar pe cea de-a treia Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Trușești.

Cupa „Fair Play” a fost adjudecată de SPSU Artsana.

În calitate de câştigători ai etapei judeţene, pompierii voluntari din Ibănești vor reprezenta judeţul Botoşani la faza interjudeţeană a concursului, care se va desfăşura la Vaslui, în luna iulie.

Prin desfășurarea acestor competiții se urmărește dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor și a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acțiunilor de intervenție în situații de urgență, precum și evaluarea nivelului de pregătire a capacității de intervenție a serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență.

Pompierii voluntari sunt permanent alături de cetățenii comunităților de care aparțin

Anul trecut, Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă au participat la un număr de 692 de intervenții, dintre care 426 de intervenţii în cooperare cu structurile profesioniste, iar la 266 de intervenţii au acţionat singure. Din cele 692 intervenții: 574 de incendii, patru salvări de animale, 47 misiuni de transport apă menajeră, nouă cazuri de asistență medical și 58 alte situații de urgență.

Împreună cu pompierii militari, în 2022, voluntarii s-au implicat în acțiuni de informare și educare preventivă, activități specifice de combatere a răspândirii virusului SARS – CoV- 2, acțiuni umanitare de ajutorare a persoanelor vârstnice sau a celor fără aparţinători, dar și de verificare a respectării legislației în domeniul situațiilor de urgență în gospodării cetățenești, instituții și operatori economici din subordinea consiliilor locale. În total, au desfășurat aproape 25.000 de controale și acțiuni de informare și educare preventivă.

În urma izbucnirii conflictului armat din Ucraina, personalul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă a participat, pe raza unităţilor administrativ teritoriale, pentru amenajarea spațiilor din clădiri unde puteau fi cazați refugiați, asigurarea din resursele proprii de hrană, îmbrăcăminte, materiale de igienă personală și transport pentru cetățenii străini care au staționat / tranzitat județul Botoșani.

În contextul codurilor galbene și portocalii de caniculă, a instalării secetei pedologice și a lipsei surselor de apă, serviciile voluntare pentru situații de urgență din cele 78 de UAT-uri de la nivelul județului Botoșani, au efectuat misiuni de: transport apă menajeră către populația afectată, amenajare de puncte de prim-ajutor și distribuire a apei potabile în incinta primăriilor / cabinetele asistenților sociali / dispensarelor medicale, identificarea persoanelor vulnerabile ce pot fi afectate de caniculă și acordarea de sprijin. Totodată, au desfășurat acțiuni de informare preventivă a populației cu privire la măsurile ce se impun a fi luate pe timpul caniculei și secetei.

Pompierii voluntari au intervenit și în urma manifestării unor fenomene meteorologice periculoase (vânt, ploi abundente) pentru înlăturarea arborilor căzuți, a stâlpilor sau acoperișurilor doborâte de vânt peste case, autovehicule sau drumuri, respectiv pentru evacuarea apei din curți, case sau beciuri.

Și în acest an, pompierii voluntari s-au implicat în acțiuni de informare și educare preventivă, dar și de sprijin a persoanelor vârstnice şi a celor fără aparţinători.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.9 ° C
15.9 °
15.9 °
69 %
2.9kmh
98 %
vin
15 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...