vineri, mai 10, 2024
AcasăLocal BTVal de ilegalități în trafic. Ce au pățit patru șoferi din județ

Val de ilegalități în trafic. Ce au pățit patru șoferi din județ

În ciuda acțiunilor organizate aproape zilnic de polițiști pe drumurile din județ, există încă mulți șoferi care ignoră normele rutiere. Miercuri, de exemplu, patru șoferi s-au ales cu dosare penale, după ce au fost surprinși încălcând legea.

Un prim caz a fost înregistrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier, care au oprit pentru control, pe drumul european E 58, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din municipiul Botoșani. Verificările au stabilit că acesta avea dreptul de a conduce suspendat din luna mai a.c.. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Și polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control, pe drumul național DN 29 D, în comuna Durnești, un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani, din localitate. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. La scurt timp și polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi- Biroul de Ordine Publică au oprit pentru control, pe Bulevardul Victoriei, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din municipiul Botoșani. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au depistat, tot miercuri, pe Calea Națională, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din municipiul Botoșani. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei trei șoferi au fost conduși la spital pentru stabilirea alcoolemiei, după care au fost acuzați de conducere sub influența alcoolului.

În tot acest timp, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul rutier. Activitatea a fost desfășurată în comuna Prăjeni, fiind controlate 45 de autovehicule cu privire la respectarea prevederilor legale. În urma neregulilor constatate au fost aplicat 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei și a fost reținut un permis de conducere. Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.8 ° C
17.2 °
14.4 °
48 %
2.4kmh
21 %
vin
14 °
sâm
19 °
Dum
16 °
lun
15 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Analizând toate trăsăturile și caracteristicile cu care oamenii au fost înzestrați de către Divinitate, constatăm lesne o corespondență clară cu lumea animalelor în ceea...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...