spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTAfaceri cu migranți terminate în spatele gratiilor. Sentința definitivă a fost pusă...

Afaceri cu migranți terminate în spatele gratiilor. Sentința definitivă a fost pusă în aplicare

Polițiștii botoșăneni au capturat un tânăr din comuna Pomârla, condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu executare pentru trafic de migranți.

Chiar dacă sentința definitivă a fost pronunțată în octombrie 2022, capturarea individului a avut loc abia zilele trecute. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au confirmat informația și au declarat că individul a fost deja încarcerat.

„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au identificat o persoană de sex masculin, din comuna Pomârla, pe numele căreia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnată la 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de «trafic de migranți»”, a arătat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Migranţi ascunşi în portbagaj

Faptele care au condus la condamnarea tânărului au avut loc acum aproximativ șapte ani. În seara zilei de 9 decembrie 2015, polițiștii de frontieră au oprit un Opel pentru verificări, având informații că acesta ar fi fost implicat în activități infracționale.

În momentul controlului, au fost descoperiți cinci migranți din Bangladesh și Afganistan, ascunși pe bancheta din spate sau în portbagajul mașinii, în timp ce doi botoșăneni, Bogdan G., în vârstă de 19 ani, și prietenul său, Daniel P., în vârstă de 24 de ani, ocupau locurile din față. Daniel P., însă, a reușit să fugă în momentul în care vehiculul a oprit și s-a sustras de la cercetări.

În timpul audierilor, migranții au recunoscut că au trecut ilegal frontiera din Ucraina, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen. De asemenea, polițiștii de frontieră au stabilit că migranții fuseseră preluați de la frontieră de către Daniel P., care primise informații de la complici din Ucraina, și i-a condus până în Pomârla. Aici, tânărul a solicitat ajutorul prietenului său în încercarea de a-i transporta pe migranți până în Dorohoi, dar planul lor a fost dejucat de polițiștii de frontieră.

Fapte negate în instanţă

În timpul anchetei și a procesului penal, cei doi botoșăneni au avut atitudini diferite. Dacă Bogdan G. a recunoscut implicarea sa în traficul de migranți și a relatat cum s-au petrecut evenimentele, de partea cealaltă Daniel P., care a fost localizat abia după două zile, a negat acuzațiile și chiar a pretins că se afla internat în spital.

Cu toate acestea, alibiul său s-a dovedit a fi o minciună. Astfel, în momentul în care dosarul a ajuns în instanță, Bogdan G. a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, în timp ce Daniel P. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de detenție, sentință confirmată de Curtea de Apel Suceava.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
39 %
1.9kmh
100 %
joi
21 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...