spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTRănit grav după ce a căzut din pod în beci

Rănit grav după ce a căzut din pod în beci

Un botoşănean a ajuns la spital după ce a reușit o „performanţă” extrem de dureroasă. În vârstă de 57 de ani, ajuns a spital cu multiple traumatisme după ce a căzut din podul casei şi a aterizat în beci.

Acesta a fost adus cu o ambulanţă la spital şi internat de urgenţă. Incidentul a avut loc duminică seară, în gospodăria bărbatului, din localitatea Vorniceni. Acesta a încercat să urce în podul casei, pentru a lua câteva produse alimentare.

Când să facă ultimul pas de pe scară pentru a urca în pod, însă, acesta s-a dezechilibrat şi a căzut pe spate. Cum lângă scara către pod acesta avea accesul la beci, bărbatul a căzut în gol aproape cinci metri. Bărbatul a aterizat pe spate în beciul casei, unde a fost găsit de membrii familiei, alertaţi de zgomotul produs. Din cauza rănilor suferite de acesta la cap şi spate, familia a apelat serviciul 112. la faţa locului a ajuns o ambulanţă cu medic, care l-a preşuat pe bărbat.

„Pacientul a fost preluat conştient de la faţa locului. Prezenta un traumatism cranian acut deschis şi traumatism toracic, prin cădere de la înălţime. A fost stabilizat şi ulterior transportat la Urgenţe”, a precizat medicul primar Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoşani.

Ulterior, bărbatul a fost internat în secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean, acesta fiind diagnosticat şi cu mai multe fracturi costale.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
34 %
5.4kmh
82 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...