MEMORIALUL IPOTEȘTI: Casa Bolfosu din strada str. Ion Pillat, nr. 5

„Cea mai frumoasă realizare clasicistă (…) – scria Eugenia Greceanu – rămâne casa Bolfosu din piaţa bisericii Sf. Gheorghe” (E. Greceanu, Ansamblul urban medieval Botoşani: Botoşanii care s-au dus, Iaşi,  Casa Editorială Demiurg, 2009, p. 94). Casa ar fi fost ridicată în intervalul 1790-1810. Cine din familia Bolfosu ar fi construit casa pare a fi încă neclar. Eugenia Greceanu îi atribuie casa marelui negustor armean, Garabet Bolfosu, ales epitrop în 1825 (E. Greceanu, p. 85).

În acea perioadă însă, după Artur Gorovei, în casele din mahalaua Sf. Gheorghe, locuia Anton Bolfosu, „arman, născut la Suceava, în Bucovina”, „venit în Moldova la 1810”.  La stat – după descrierea pe care o reproduce A. Gorovei – era „de mijloc; la față smolit, ochii căprii, părul capului castaniu, portul moldovenesc. Însurat cu Tofana, fata lui Baron Crâste din Suceava (același baron Crâste, care era mai exact din Costâna și la care își făcuse ucenicia Gheorghe Eminovici – N.N.). N-are copii. Șade în casa sa de veci, în mahalaua Sf. Gheorghe, are 2 dughene ale sale în târgu vechi. Breasla: să neguțătorește cu vite de negoț, țiind moșii cu anul” (A. Gorovei, Monografia orașului Botoșani, Editura Primăriei Botoșani, 1926, p. 90).

Pe de altă parte, A. Gorovei, reproduce bugetul Eforiei Botoșani pe anul 1833-1834, din care se înțelege că Eforia închiria de la Ariton Bolfosu (același Anton?) casa pentru care plătea 442 lei (A. Gorovei, p. 246). Pentru anul 1832, apare numele altui proprietar – Mihai Bolfosu:  „În septemvre 1832 Eforia scrie Departamentului că deoarece cancelaria sfatului orășenesc se află în o casă cu chirie de 330 lei pe an, bez 400 lei pentru meremetul ei, și fiindcă proprietarul acestei binale, dumnealui Mihai Bolfosu, voiește să o vândă, casă bună îndămănatică, cu ogradă, și aproape de piațul târgului, Eforia cere învoire să o cumpere, cu prețul cel mai gios de 10.000 lei, pentru ca târgul să-și aibă cancelaria sa proprie pentru deapururea” (A. Gorovei, p. 296).

Cert este că, în 1845,  casa era proprietatea Anicăi Bolfosu, care o scotea la vânzare prin mezat. Anunțul era publicat în „Foae sătească a Principatului Moldovii”, 1845, An. 7, nr. 13, p. 8, la nr. 1359:

„După cererea Anicăi Bolfosu, s-au scos a se vinde de veci prin mezat o casă a numitei, aflătoare în acest oraș, la mahalaua Sf. Gheorghe, cu locul ei în mările de 71 st. 5 palme și 2 palmace împrejur. Deci se publică spre înștiințarea legiuiților pretendatori și a doritorilor mușterei, ca în termen de 40 de zile să se înfățoșeze la acest Tribunal. Totodată se aduce la cunoștința muștereilor, că locul pomenitei case se împresoară de către neguțitorul Mardiros Tiutiunțiu cu 4 palme în lung, și  prin urmare cu această dreptate rămâne cumpărătorului, ca prin locul cuvenit și în temeiul acturilor ce l-ar sprijini, să-și ceară îndestulare”.

Anunțul e reluat în nr. 21 și detaliat în nr. 26 din același al „Foii sătești”, publicându-se „din nou spre obșteasca știință” scoaterea la mezat a casei, cu precizarea că „măsurile locului sunt acestea: 6 st. 7 palme 2 palmace fața, 28 st. 4 palme lungul despre Zadorovici, 29 st. lungul despre drum (șose) și 7 st. 2 palme fundul”.

În anii 60 ai secolului trecut, casa încă păstra „fără mutilări ale spațiului înconjurător – respectiv curtea în mijlocul căreia a fost concepută”, iar zidurile ei o mai fi păstrând și azi amintirea timpurilor când aici, pe la începutul veacului XIX, a funcționat primăria sau  primul gimnaziu, „precedat în Moldova doar de gimnaziul de la Bîrlad” (E. Greceanu, p. 46), actualul Liceu „Laurian”.

Iar pentru cei care nu au fost în casa Bolfosu din strada str. Ion Pillat, nr. 5 reproducem descrierea interiorului după E. Greceanu:

„Vestibulul principal, semnalat în faţadă prin pridvorul cu coloane de factură ionică, este rezervat celor patru încăperi de recepţie dispuse pe două laturi inegale, dintre care se detaşează salonul, puternic decroşat în faţada laterală, unde apare subliniat prin pilaştri de colţ, lizene şi un fronton independent. Din vestibul porneşte un coridor axial, paralel cu faţada principală, în care se deschid patru camere de locuit”; suprafața delimitată de soclu este folosită în întregime „pentru pivniţe şi cămări amenajate la adâncimi diferite, doar încăperile cele mai coborâte fiind acoperite cu bolţi în leagăn”  (E. Greceanu, p. 85).

                                                                                                           – Ala Sainenco,

                          Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu