spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTCu cărțile pe față. Taximetriștii s-au plâns în fața prefectului de concurența...

Cu cărțile pe față. Taximetriștii s-au plâns în fața prefectului de concurența neloială făcută „transportatorii alternativi” (video)

Reprezentanții taximetriștilor s-au întâlnit astăzi cu prefectul județului, Sorin Cornilă, pentru a-și spune oful vizavi de nemulțumirile generate de așa-zisa concurență neloială făcută de așa-zișii transportatori alternativi, așa cum ar fi supranumiți cei care asigură servicii de transport prin companiile Bolt sau Uber.

La întâlnirea care a avut loc în Sala Ștefan Luchian din Palatul Administrativ au participat Iulian Bauer, președinte Camera Taximetriștilor Botoșani, afiliată Confederației Operatorilor și Transportatorilor din România, Aurelian Albu prim-vicepreședinte Camera Taximetriștilor Botoșani, Mihai Șpaiuc, taximetrist și Maxim Gabriel, taximetrist.

„Noi am ajuns în situația în care nu ne mai permitem să ținem șoferi”

Aceștia au invocat că operatorii practică servicii de taximetrie mascată, iar O.U.G nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, aprobată prin Legea 204/2019, îi favorizează. Asta pentru că activitatea lor nu este fiscalizată în totalitate, nu practică un tarif măsurabil, iar șoferii nu au nevoie de licență sau casă de marcat. În schimb, taximetriștii ar fi nevoiți să își schimbe măcar o dată la cinci ani mașina, să obțină autorizație, iar dacă sunt mai mulți șoferi, să îi angajeze pe cei din urmă cu carte de muncă.

„Colegii care au mai multe maşini nu își mai permit să țină şoferii. În momentul în care ne restrânge activitatea, vom ajunge să nu mai poată asigura permanenţa. Au fost perioade în care eram obligați să facem de noapte. Era iarna, – 20 de grade, – 30 de grade şi colegi stăteau cu motorul pornit şi făceau o cursă la două ore. Dar făceau permanența pentru că legea ne obliga. Noi am ajuns în situația în care nu ne mai permitem să ținem șoferi. Tragi pe dreapta şi te duci la ceilalți, că se poate”, a spus un taximetrist.

Prin urmare, taximetriștii au solicitat alinierea activității „transportului alternativ” la politicile comune de transport al persoanelor, invocând faptul că, în situația în care problema nu va fi reglementată, se va continua cu organizarea unor noi acțiuni de protest.

„Interesul comun este ca botoșănenii să poate circula în cele mai bune și sigure condiții”

Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă i-a asigurat pe reprezentanții Camerei Taximetriștilor Botoșani că toate solicitările lor vor fi transmise Guvernului României.

„Am dat curs solicitării primite vineri, pentru că am vrut să discutăm și înțeleg punctul lor de vedere, iar în cadrul întâlnirii am analizat revendicările pe care le au, pentru care au organizat și protestul din 20 iunie, legate de transportul alternativ care se desfășoară în Botoșani. Interesul comun este ca botoșănenii să poate circula în cele mai bune și sigure condiții, iar legea să fie respectată.”, a spus prefectul Sorin Cornilă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.9 ° C
15.9 °
15.9 °
69 %
2.9kmh
98 %
vin
15 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...