sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTCum va fi vremea în primele două săptămâni ale lunii iulie

Cum va fi vremea în primele două săptămâni ale lunii iulie

Meteorologii au realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 3-16 iulie.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Astfel, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în Moldova, vremea va deveni călduroasă în perioada 4 – 6 iulie, pe arii restrânse caniculară în sudul regiunii (în 5 și 6 iulie), cu o medie a temperaturilor maxime de 31…32 de grade, apoi se va răcori, astfel că în zilele de 7, 8 și 9 iulie, în general vor fi valori în jurul a 26 de grade.

Un proces de încălzire a vremii va debuta din 10 iulie, iar în a doua săptămână de prognoză media temperaturilor maxime va atinge din nou 31..32 grade.

Media temperaturilor minime va fi cuprinsă între 15 și 18 grade. Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în prima săptămână și în special în perioada 6 – 9 iulie, când aversele vor fi pe arii mai extinse și posibil însemnate cantitativ.

În restul intervalului, probabilitatea pentru ploi va fi mai redusă.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...