spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTAcțiune în sistem integrat, la Darabani. Trei structuri ale MAI au intervenit

Acțiune în sistem integrat, la Darabani. Trei structuri ale MAI au intervenit

O acțiune a polițiștilor din Darabani s-a soldat cu amenzi uriașe.

S-a întâmplat marți, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, cu sprijinul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, jandarmi și polițiști de frontieră au organizat o acțiune pentru prevenirea oricăror situații de risc și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică.

„Activitatea a fost desfășurată pe arterele principale ale zonei de competență, precum și în zona localurilor publice”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 36 de persoane, controlate 20 de autovehicule și patru societăți comerciale. Neregulile constatate s-au soldat și cu amenzi. Astfel, echipele din teren au aplicat 15 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 7.000 de lei.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
39 %
1.9kmh
100 %
joi
21 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...