spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTCultură de grâu mistuită de flăcări. Focul a fost generat de o...

Cultură de grâu mistuită de flăcări. Focul a fost generat de o scânteie

O scânteie mecanică provenită de la o combină care treiera grâu a provocat un incendiu, pe Dealul Coseri, din comuna Gorbănești.

Imediat ce a observat flăcările, conducătorul utilajului agricol a oprit și încercat să le stingă. Nu a reușit și a sunat după ajutor la 112.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani și Gărzii de Intervenție Trușești, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Gorbănești. Aceștia au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 20 hectare și au intervenit pentru stingerea acestuia.

„Au ars grâul de pe o suprafață de aproximativ patru hectare, dar și vegetația uscată de pe circa 16 hectare”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

Pentru a preveni incendiile în această perioadă, proprietarii terenurilor și reprezentanții asociațiilor agricole sunt sfătuiți de pompieri să respecte o serie de norme:

🔹️să verifice maşinile şi utilajele agricole din punct de vedere tehnic, să asigurare dotarea acestora cu dispozitive parascântei şi cu mijloace de primă intervenție ‐ stingătoare, bidoane cu apă, lăzi cu nisip şi mături;

🔸️ să remedieze defecţiunile apărute la maşinile şi utilajele agricole la distanță față de lanurile nerecoltate, mirişti sau vegetație uscată;

🔹️să alimenteze utilajele cu carburant în punctele de alimentare special amenajate;

🔸️să asigure punctele de recoltare cu tractoare cu plug sau disc, cisterne cu apă;

🔹️️să asigure izolarea lanurilor prin fâşii arate sau discuite faţă de drumuri şi păduri sau căi ferate adiacente;

🔸️️ să strângă paiele rezultate în urma recoltării şi să are imediat miriştea;

🔸️să respecte regulile privind fumatul şi utilizarea focului deschis.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
24.4 ° C
24.6 °
24.4 °
49 %
6.9kmh
100 %
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...