spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTDezastru la examenul de titularizare. Nici jumătate dintre candidați nu au obținut...

Dezastru la examenul de titularizare. Nici jumătate dintre candidați nu au obținut nota minimă

Examenul de titularizare s-a încheiat cu rezultate îngrijorătoare în județul Botoșani, unde nici jumătate dintre candidați nu au reușit să obțină nota minimă pentru a ocupa o catedră stabilă.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ), doar 182 dintre cele 412 cadre didactice care au susținut proba scrisă au obținut note peste 7, rata de titularizare fiind de 44,2%. De asemenea, 36,1% dintre profesori au obținut note cuprinse între 5 și 7, în timp ce 19,7% nu au reușit să obțină nici măcar nota 5.

Cifrele sunt cu atât mai alarmante în contextul în care, dintre cei 598 înscriși inițial, la concurs s-au prezentat 475 de candidați, efectiv din care 58 s-au retras din motive personale și alți 5 din motive medicale.

Rezultatele sunt preliminare, urmând ca până miercuri la prânz să fie depuse eventualele contestații. Acestea pot fi înaintate la sediul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani sau pot fi transmise prin mijloace electronice în zilele de 18 iulie, până la ora 21:00, precum și în data de 19 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate pe data de 26 iulie 2023.

Procesul de repartizare a candidaților care au obținut media minimă se va desfășura în data de 27 iulie 2023, în aula Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani, în conformitate cu condițiile specificate în Metodologia cadru.

Rezultatele concursului de titularizare pot fi consultate pe pagina web a IȘJ Botoșani, la adresa https://isjbotosani.ro/noutati/rezultate-initiale-titularizare-2023.html.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14.6 ° C
15.6 °
12.7 °
77 %
1.9kmh
61 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...