sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăLocal BTComunicat de presă - Europarlamentarul USR Vlad Botoș, în vizită la Botoșani

Comunicat de presă – Europarlamentarul USR Vlad Botoș, în vizită la Botoșani

Vicepreședinte al Uniunii Salvați România și europarlamentar în actualul mandat al Parlamentului European (PE), Vlad Botoș se va afla în zilele de vineri și sâmbătă în vizită la Botoșani. Programul acestuia va debuta vineri seară, când oficialul va avea o întâlnire cu membrii filialei botoșănene a USR, pentru discutarea celor mai fierbinți subiecte pe plan intern.

Sâmbătă dimineață, la ora 10,45, europarlamentarul, împreună cu reprezentanți ai USR Botoșani, va susține o conferință de presă la sediul filialei județene, pentru a prezenta o serie de subiecte cu impact asupra românilor, în general, dar și a botoșănenilor, în mod special.

În PE Vlad Botoș este vicepreședinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regională, vicepreședinte al Delegației pentru Albania, membru în Comisia pentru Piață Internă și Protecția Consumatorului, membru supleant în Comisia pentru Educație și Cultură și membru substitut în Comisia de Anchetă pentru Protecția Animalelor în Timpul Transporturilor.

Experiența pe care o duce în Parlamentul European este cea din mediul privat, unde și-a construit o carieră de peste 10 ani în domeniul producției componentelor auto. A ajuns la poziția de manager de producție și coordonator de fabrici datorită hotărârii, abilităților de organizare și de comunicare.

Una dintre prioritățile pe care și le-a asumat este aceea de a asigura drepturi egale pentru toți consumatorii de pe tot teritoriul Uniunii Europene. Vlad își dorește o Românie deplin integrată în Uniunea Europeană, fără diferențe de nivel de trai, de drepturi și libertăți, sau de educație.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13 ° C
14.9 °
12.8 °
63 %
3.1kmh
100 %
sâm
17 °
Dum
23 °
lun
24 °
mar
18 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...