În primăvara anului 1845, păhărniceasa Catinca Brăiasca arăta Tribunalului din Bacău, prin
înscris, că are parte de moșie în hotarul Nicoieștilor răzeșești, moștenire de la „bunul său Vilisar din bătrânul Pătrașc Șolomon”, partea ei fiind „împresurată” de un neam răzășesc, numit Buftesc.
Directorul Tribunalului, cercetând „spițele și documentele”, descoperă că partea la care pretindea păhărniceasa o avea „de pe maica sa Maria fiica lui Dumitru Vilisar” (Foae sătească a Principatului Moldovii, 1845, An.
7, nr. 18, p. 135-136). În fond, asemenea situații atunci – ca și acum, de altfel, dar luând alte forme – nu erau rare. Iar un anunț, aparent banal, din „Foaia sătească” nu ar mai interesa cititorul din secolul XX, dacă nu ar aminti de oameni sau evenimente care au trecut veacul. Vilisar, sau Velisar, este un nume care apare în biografia lui Eminescu prin Olga Velisar, sau maica Xenia de la Agafton, verișoara lui Eminescu; prin Safta Iurașcu, căsătorită cu Dimitrie Velisar, mătușa lui Eminescu. Iar în jurul lor – ca și în jurul bunicii de pe mamă a poetului, Paraschiva –, s-au țesut istorii spectaculoase, pe care acest anunț le infirmă susținând și, totodată, lăsând câteva semne de întrebare în biografiile „Fiicelor stolnicului” (I. Roșu, Legendă și adevăr în biografia lui M. Eminescu. Originile, București, Cartea Românească, 1989, p. 191 – 200), așa cum au fost prezentate acestea de Ion Roșu.
Istoria inventată de I.D.Marin și preluată de A.Z.N. Pop spune că Safta, a doua fiică a stolnicului Vasile Iurașcu, de frica mănăstirii a încercat să se mărite singură, de capul ei, fugind cu un oarecare Dimitrie Velisar de pe la Bacău. Dar fiindcă n-avea zestre, a fost silită să plece de la bărbat înainte de a naște. A născut în mare taină, la soră-sa, Marghiolița Mavrodin, din Botoșani. După această aventură nereușită s-a împăcat cu ideea că va fi trimisă la mănăstire. Aceeași soartă a fost pecetluită și pentru fiică-sa, Xenia (I.D. Marin, Eminescu la Ipotești, Iași, Junimea, 1979, p. 60-61). Documentele publicate de Gh.
Ungureanu, la care face trimitere și Ion Roșu, infirmă locul nașterii Xeniei Velisar și confirmă căsătoria Saftei Iurașcu cu Dimitrie Velisar și dota de zestre, cu care Safta intra în casa soțului său (Gh. Ungureanu,
Eminescu în documente de familie, București, Editura Minerva, 1977, p. 287; 139-140). Iar anunțul din „Foae sătească a Principatului Moldovii” procură și alte date pentru Safta Iurașcu și familia Velisar: păhărniceasa Ecaterina Brăiasca era fiica Mariei, nepoata Saftei și a lui Dimitrie Velisar, verișoara lui Eminescu. Cu aceste precizări se cere corectat textul lui Ion Roșu, care reproduce „un document inedit descoperit (…) într-o arhivă particulară din Bacău” (despre care I. Roșu nu dă alte precizări, documentul, după conținut, fiind o relatare liberă a cuiva), din care reiese că Elisabeta (nu Ecaterina – Catrina) Brăiescu ar fi fiica Mariei Mavrodin (p. 193). Or anunțul din „Foae sătească a Principatului Moldovii” spune clar: Catinca Brăiasca avea moșia „de pe maica sa Maria fiica lui Dumitru Vilisar”. Și chiar I.
Roșu scrie că Safta și clucerul Velisar au avut trei copii: Olga (maica Xenia), Nicu și Maria, căsătorită cu căpitanul Davidescu (Roșu, p. 194).
Dreptul asupra pământului pe care îl avea „prin bunul său Vilisar din bătrânul Pătrașc Șolomon” Catrina Brăiescu deschide și o altă pagină de istorie: Ion Lupașco Paharnic scoate, pe 20 mai 1837, „două surete a Domnului Bogdan Voevod și a Domnului Ghica Voevod (…) din cuvânt în cuvânt, din condica monastirei Berzunțului”, datate 20 martie 1731. Suretul explică cum parte din moșia Năsăoieștilor /Nicoieștilor (Negoieștii de azi) ajunge în proprietatea Velisarilor: Solomon / Șolomon, din care se trage
Velisar (dar și alte două ramuri – a lui Zbera Șătrar și a lui Iliescu), a schimbat pământuri cu călugării din Berzunț, „dând călugării părțile lor din sat din Năsoiești lui Solomon, iar Solomon le-au cumpărat lor un loc ce se cheamă Prăjoaie”, apoi „Solomon și-au făcut un heleșteu întru acel sat Năsoiești” (Uricarul. Tomul al 10-lea, Iași, Tipo-litografia Buciumului Român, 1888, p. 170-173). Velisar, care se trage din Șolomon, era străbunul lui Petrache Velisar. Acesta din urmă apare în Foaia boierilor ținutași care aleg la isprăvnicia Bacăului boierul deputat pe 13 noiembrie 1832 (Analele Parlamentare ale României, Tomul III. Partea II. Obicnuita obștească adunare a Moldaviei. Legislatura I – Sesiunea II. 1832-1833, Bucuresci, Imprimeria statului, 1893, p. 108). Și tot numele lui apare în Izvodul de boieri al prințipatului Moldaviei, „clas al 3-lea cu caftane”, având rangul de stolnic – în același Izvod cu câteva poziții mai sus îl găsim și pe Vasile Iurașcu (Analele Parlamentare ale României, Tomul IV. Partea II. Obicnuita obștească adunare a Moldaviei. Legislatura I – Sesiunea II. 1833-1834, Bucuresci, Imprimeria statului, 1894, p. 546). În 1846, la judecătoria ținutului Iași, Petrache Velisar, alături de alții, de la casa răposatului serdar Iordachi Isari (Foae sătească a Principatului Moldovii, 1846, An. 8, nr. 3, p.15). Numele clucerului Dimitrie Velisar, fiul lui Petrache Velisar, unchiul lui Eminescu, apare și el în paginile „Foii sătești”: în 1846, clucerul cerea întărirea unui zapis pe care trecea în vânzare un loc din Bacău în mărime de 10 stânjeni lui Mendel Zarafu (Foae sătească a Principatului Moldovii, 1846, An. 8, nr. 49, p. 365).
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
