marți, mai 21, 2024
AcasăLocal BTOperațiune în toiul nopții, cu mascații din poliție. Trei persoane au fost...

Operațiune în toiul nopții, cu mascații din poliție. Trei persoane au fost conduse la audieri

În noaptea de 28 spre 29 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Biroului pentru Imigrări și jandarmi au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea faptelor cu violență.

Astfel, polițiștii au acționat în zona Centrului Vechi, Parcul Tineretului, cartier Grivița, Calea Națională și Bulevardul Mihai Eminescu, prilej cu care au fost legitimate 139 de persoane, trei dintre acestea fiind conduse la sediul poliției și au fost controlate 80 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 7.000 de lei și au fost constatate trei infracțiuni de lovire sau alte violențe. 10 dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
23.7 ° C
23.8 °
23.6 °
42 %
7.9kmh
33 %
mar
24 °
mie
24 °
joi
25 °
vin
26 °
sâm
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când te gândești la Cel de Sus şi aștepți să se gândească și El la tine măcar în campania electorală.

EDITORIAL

Știți treaba aia cu „ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple”? Ei bine, după ani întregi în care am tot...

EPIGRAMA ZILEI

Stătea pe un șezlong, la soare, În slip și fără sutien Și-avea un bust atât de mare Că da pe-afară din ... catren! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...