spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTTractorist reţinut după ce a provocat un accident grav. Bărbatul era beat...

Tractorist reţinut după ce a provocat un accident grav. Bărbatul era beat şi nu avea nici permis

Un tractorist care a provocat sâmbătă un grav accident în comuna Tudora, în urma căruia o femeie a ajuns la spital, a fost reţinut pentru 24 de ore.

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au emis ordonanță de reținere pe numele bărbatului de 54 de ani. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și refuz de recoltare de probe biologice de sânge.

”Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 29 iulie 2023, ar fi condus un tractor agricol, pe drumul public, din comuna Tudora, împrejurare în care a intrat în impact cu un autoturism care era staționat pe marginea părții carosabile. În urma impactului a rezultat rănirea unei persoane care se urcase în autoturism”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă, ulterior, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
10.6 ° C
10.6 °
7.7 °
72 %
1.1kmh
1 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
20 °
mie
13 °
joi
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...