miercuri, mai 15, 2024
AcasăLocal BTLecții despre pericole și supraviețuire în Tabăra Militară Airsoft Agafton

Lecții despre pericole și supraviețuire în Tabăra Militară Airsoft Agafton

Astăzi, cei 80 de copii și tineri care participă la Tabăra Militară Airsoft Agafton au fost angrenați în activități de informare și educare preventivă, care au implicat și exerciții practice alături de cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. „Să știi să acorzi primul ajutor sau cum să te comporți în diferite situații fie că e vorba de incendiu, inundații, cutremur sau descoperirea munițiilor rămase neexplodate, este foarte important. Și de aceea, indiferent de vârstă, o pregătire în acest domeniu cu siguranță va ajuta la momentul potrivit”, a fost mesajul pompierilor. Astfel, cei de la ISU le-au vorbit, pe înțelesul lor, despre lucrurile pe care nu trebuie să le facă pentru că sunt periculoase și le-au dat sfaturi despre cum își pot petrece timpul liber în vacanță, aflând informații care le vor fi de folos în viitor. Și cum cel mai ușor poți reține din exemple, pompierii le-au vorbit despre lucruri pe care ar putea fi tentați să le facă, fără să își dea seama de riscurile la care se expun și le-au oferit sfaturi pentru ca ei să fie în siguranță.

Totodată, le-au explicat cum să se comporte dacă cineva are nevoie de ajutor medical sau în cazul producerii unui cutremur sau unui incendiu. Paramedicii SMURD i-au învățat cum să execute corect manevrele de acordare a primului ajutor. La rândul lor, pirotehnicienii le-au prezentat cele mai frecvente elemente de muniție, rămase neexplodate din timpul celor două conflicte armate, care sunt descoperite pe raza județului Botoșani, autospeciala pirotehnică, aparatura și echipamentele cu care intervin în astfel de situații. Iar la final le-au vorbit despre cum trebuie să se comporte în cazul în care descoperă muniție neexplodată.

Copiii au aflat și în ce situații pompierii intervin cu autospecialele de stingere cu apă și spumă, descarcerare, pirotehnică și ambulanță SMURD și cum se folosește fiecare accesoriu. Cei mai curajoși au probat echipamentele de protecție folosite în misiuni.
Activitatea a fost desfășurată în baza protocolului de colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
7.7 ° C
7.7 °
6 °
82 %
2.4kmh
100 %
mie
15 °
joi
17 °
vin
17 °
sâm
16 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici (foto stânga) a fost în campanie electorală și la târgul agro-zoo de la Popăuţi.

EDITORIAL

Campanie electorală, desigur, astfel că nu trebuie să ne mire faptul că indivizii care visează să ne spolieze în următorii patru ani nu se...

EPIGRAMA ZILEI

Ba-i subțire, ba e gros Dar cu ... caracter frumos. Și oriunde pe pământ E ... purtător de cuvânt! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...