spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTÎnșelăciuni de mii de euro din spatele gratiilor. Un deținut din Penitenciarul...

Înșelăciuni de mii de euro din spatele gratiilor. Un deținut din Penitenciarul Botoșani implicat în escrocheriile prin metoda „Accidentul”

Perchezițiile organizate miercuri, 9 august a.c., de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Mureş, într-un caz de înșelăciune prin metoda „Accidentul”, l-au vizat și pe un deținut închis în Penitenciarul Botoșani. De altfel, descinderile de miercuri s-au soldat cu reținerea a patru persoane, respectiv trei bărbaţi, cu vârste între 22 şi 24 de ani, din judeţul Gorj, şi o femeie, de 43 de ani, din judeţul Vrancea.

„În urma celor 9 mandate de percheziție domiciliară, (…) au fost descoperite și ridicate mai multe telefoane mobile, cartele telefonice, sume de bani, o armă de tip airsoft și bijuterii din aur. De asemenea, polițiștii au descoperit un recipient cu conținut susceptibil de a avea efect psihoactiv, acesta fiind ridicat și predat structurilor de combatere a criminalității organizate, în vederea continuării cercetărilor”, au precizat anchetatorii. Totodată, au fost puse în aplicare 7 mandate de aducere. Astfel, în baza probatoriului administrat, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mureș au dispus, în cursul serii de 9 august a.c., reținerea celor patru suspecți.

Cei în cauză au fost conduși sub escortă și predați Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureș, iar, în cursul acestei zile, urmează a fi prezentați magistraților, pentru luarea altor măsuri preventive.

„Una dintre persoanele față de care sunt efectuate cercetări se află în prezent în stare privativă de libertate, într-o altă cauză penală”, au mai arătat anchetatorii, cel în cauză fiind deținutul aflat în Penitenciarul Botoșani.

Escrocii se recomandau ca fiind medici

Potrivit polițiștilor, de la începutul lunii iunie 2023 și până în prezent, suspecții ar fi apelat telefonic mai multe persoane din țară și s-ar fi recomandat a fi cadre medicale sau membrii de familie ai celor apelați, în unele conversații apelând și la disimularea vocii.

Profitând de vulnerabilitatea persoanelor vătămate cauzată de vârsta înaintate și sub pretextul că membrii de familie ai acestora ar fi implicați în accidente rutiere grave, pentru care este necesară intervenția medicală de urgență și sume de bani consistente, cei în cauză ar fi determinat persoanele apelate să le ofere bani sau bijuterii de valoare. Astfel, ulterior obținerii încrederii și datelor referitoare la adresele de domiciliu ale persoanelor apelate, acestea ar fi fost transmise unor complici care s-ar fi deplasat la locuințele persoanelor vătămate și care ar fi colectat sumele de bani sau celelalte bunuri de valoare, după ce s-ar fi recomandat a fi reprezentanți ai unităților medicale.

În acest fel, suspecții ar fi reușit să obțină peste 30.000 de euro și zeci de grame de bijuterii din aur de la victime.

Cercetările sunt continuate, în vederea documentării întregii activități infracționale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. De asemenea, documentarea activității infracționale a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Târgu Mureș. La percheziții au participat polițiștii serviciilor de investigații criminale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene Gorj, Vrancea și Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
8.7 ° C
12.7 °
7.8 °
70 %
2.4kmh
23 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...