marți, mai 14, 2024
AcasăLocal BTMicii „militari” au fost instruiți de polițiștii botoșăneni

Micii „militari” au fost instruiți de polițiștii botoșăneni

Ziua de 08 august 2023 a constituit un prilej de întâlnire pentru copiii şi adulţii aflați la Ediţia a VII-a a Taberei Militare Airsoft Agafton, cu poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoşani, fiind abordate mai multe teme de interes : prevenirea delincvenţei juvenile, a criminalităţii cibernetice şi a consumului/traficului de droguri.

În cadrul campaniei „Dincolo de aparenţe”, 74 de tineri, cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani, au primit informaţii privind legislaţia în vigoare în domeniul consumului şi traficului drogurilor, exemple de situaţii în care tinerii au consumat droguri sau au fost implicaţi în alte infracţiuni din sfera traficului de substanţe interzise, precum şi consecinţele legale ale acţiunilor acestora.

Poliţiştii le-au explicat elevilor ce sunt drogurile, cum se clasifică acestea, ce efecte au și din ce sunt obţinute, pentru ai face să conștientizeze care sunt consecințele consumului de substanţe interzise.

De asemenea, polițiștii au atras atenția copiilor și tinerilor asupra consecințelor la care se expun printr-o utilizare neadecvată a internetului, în caz contrar, putând deveni foarte ușor victime ale acestui mediu.

Cu acest prilej au fost oferite date şi exemple concrete de situaţii în care minorii pot răspunde penal şi care sunt consecinţele unor astfel de fapte pentru aceştia.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.9 ° C
13.6 °
8.9 °
58 %
1.3kmh
73 %
mar
13 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oare folosesc toți același lipici? Că nu prea ține la contactul cu alegătorii.

EDITORIAL

Bugetul de subvenții acordate partidelor aprobat de Guvern pentru 2024 este cel mai mare din istorie: 314 milioane de lei, sumă din care PSD...

EPIGRAMA ZILEI

În vis, erai mugur de floare Ițit din albul unei rochii Atât de sexy, sclipitoare, Că mi-am frecat până și ochii...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...