spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTLUMEA PE DOS. La poliție adunate, și-napoi la lume date

LUMEA PE DOS. La poliție adunate, și-napoi la lume date

În fiecare zi, polițiștii înregistrează tot felul de evenimente sesizate de botoșăneni. Câteva dintre acestea sunt mediatizate de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), împreună cu o serie de acțiuni derulate de structurile de poliție în localitățile județului.

Acțiuni organizate de polițiști soldate cu sute de amenzi

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ. Astfel, au fost organizate 8 acțiuni punctuale, cu sprijinul jandarmilor, prilej cu care s-a acționat atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 207 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 80.000 de lei și au fost reținute 22 de permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare.

Acțiune de amploare a polițiștilor din Săveni

La data de 16 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare consumul de băuturi alcoolice.

Astfel, polițiștii au legitimat 221 de persoane si au controlat peste 200 de de autovehicule, iar 170 dintre șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, 5 fiind depistați pozitiv. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 13.000 de lei.

Vitezoman lăsat fără permis și transportator amendat

Tot miercuri, pe 16 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare viteza excesivă. Astfel, au fost organizate filtre rutiere, acționându-se cu aparate radar pe principalele artere din oraș și proximitatea acestuia. Polițiștii au controlat peste 30 de autovehicule și au aplicat 6 sancțiuni, în valoare de peste 4.000 de lei.

Unul dintre conducătorii auto a fost surprins circulând cu 120 de km/h, fiindu-i suspendat dreptul de a aconduce autovehicule pentru următoarele 120 de zile. De asemenea, în timpul activităților, pe drumul național 29 D, în comuna Durnești a fost oprită pentru control o autoutilitară condusă de un tânăr de 21 de ani, din comuna Albești, care transporta material lemnos fără a deține documente legale de proveniență sau transport. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14 ° C
14.6 °
13.8 °
54 %
2.2kmh
85 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...