sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăLocal BTJandarmii anunță că vor acționa zilnic în preajma unităților de învățământ

Jandarmii anunță că vor acționa zilnic în preajma unităților de învățământ

În această dimineață, ca în fiecare început de toamnă, jandarmii au participat la deschiderea noului an de învățământ, înconjurați de emoțiile, entuziasmul și voioșia molipsitoare a elevilor, care au pășit pragul școlilor în sunet de clopoțel.

Jandarmii anunță că vor acționa zilnic în apropierea unităților de învățământ aflate în zona de competență, dar și pe traseele de deplasare ale elevilor, pentru a preveni și descuraja săvârșirea faptelor de natură antisocială și pentru a menține un climat de siguranță atât pentru elevi, cât si pentru cadrele didactice.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani vor continua și în anul școlar 2023 – 2024 seria activităților de prevenire a faptelor antisociale în mediul școlar și vor discuta cu elevii despre modalitățile de evitare a victimizării, faptele care constituie încălcări ale legislației, posibil a fi săvârșite de elevi, consecințele legale ale acestora, dar și despre efectele și riscurile consumului de alcool sau de substanțe psihoactive, precum și despre alte aspecte de interes.

„Le urăm mult succes în noul an școlar elevilor botoșăneni, rezultate bune la învățătură și îi asigurăm că le vom fi alături pe parcursul întregului an școlar, nu doar la debutul său”, se menționează într-un comunicat de presă emis astăzi de IJJ Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.8 ° C
18.8 °
15.5 °
65 %
6.3kmh
100 %
sâm
17 °
Dum
23 °
lun
24 °
mar
18 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...