duminică, septembrie 7, 2025
AcasăLocal BTSocietăți comerciale și spații de cazare verificate de polițiștii de la Imigrări

Societăți comerciale și spații de cazare verificate de polițiștii de la Imigrări

La data de 13 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat, în municipiul Botoșani, o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale.

În cadrul acțiunii au fost verificate trei societăți comerciale și trei spații de cazare, context în care au fost legitimați 12 străini, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 52 de ani. Dintre persoanele legitimate, șase sunt din Sri Lanka, trei din Nepal și trei din Bangladesh.

Din verificări a reieșit că persoanele în cauză au intrat legal în România, în scop de angajare în muncă, iar în urma verificărilor nu au fost constatate încălcări ale legislației în domeniu.

Străinilor le-au fost reamintite prevederile O.UG. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, respectiv drepturile și obligațiile pe care le au pe teritoriul României, dar și riscurile și consecințele la care se expun în cazul în care intenționează să părăsească ilegal teritoriul României.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
25.6 ° C
25.6 °
25.6 °
39 %
3.3kmh
26 %
D
26 °
lun
28 °
mar
31 °
mie
30 °
J
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când tricourile lor sunt mai bune ca ale noastre.

EDITORIAL

Nu am fost niciodată de acord cu ideea că în trecut am avut mari actori și acum e secetă totală! Nimic mai fals. Avem...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...