spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTSpitalul Județean rămâne fără medici pediatri (video)

Spitalul Județean rămâne fără medici pediatri (video)

Spitalul Județean de Urgenţă ”Mavromati” din Botoșani a rămas fără medici, după ce numai în acest an trei medici s-au pensionat. De precizat este faptul că în prezent concursurile sunt blocate de Guvern.

Unul din medicii care și-a anunțat recent retragerea din activitate este doctor Mihaela Timofciuc.

„Încercăm să facem față luna următoare (nr. octombrie) la linia de gardă. Într-adevăr, o doamnă doctor și-a anunțat intenția de a merge la pensie. Încercăm să găsim colegi care vor veni doar pe linia de gardă. Avem o colegă care dă specialitatea în luna octombrie și din noiembrie ne va ajuta la linia de gardă și la activitatea medicală de la Pediatrie. Este o perioadă grea pentru întreg sistemul medical la nivelul Spitalului Județean Botoșani, pentru că au fost niște sincope între generația care a ieșit la pensie și foarte puțini medici au fost de vârstă medie ca să acoperim generația tânără care vine. Și atunci perioada asta cu posturi blocate, cu posturi care nu au fost scoase la concurs, a dus la aceste sincope”, a declarat medicul Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean, în cadrul unei conferințe de presă.

Spitalul de Pediatrie va fi reorganizat, astfel că va fi doar o singură secție și nu două ca până acum.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.6 ° C
12.6 °
8.2 °
81 %
1.2kmh
2 %
mie
21 °
joi
23 °
vin
22 °
sâm
21 °
Dum
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...