spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTSute de botoşăneni primesc ajutor social de la stat

Sute de botoşăneni primesc ajutor social de la stat

Datele transmise de Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Botoșani arată că, în luna august, au fost în plată 217 dosare de ajutor social (venit minim garantat – VMG), suma acordată beneficiarilor totalizând 62.163 de lei.

Au primit acest sprijin financiar 108 persoane singure, plățile fiind de 18.333 de lei. Alte 50 de familii cu câte două persoane au încasat 15.250 de lei, în timp ce 39 de familii cu câte trei persoane au primit în total 16.136 de lei. Tot din categoria beneficiarilor au făcut parte 12 familii din municipiu cu câte patru persoane, plățile însumate fiind de 6.136 de lei, 4 familii ce au în componență câte cinci persoane, la care au ajuns 2.524 de lei. La acestea se adaugă 4 familii cu peste cinci persoane, sprijinul financiar acordat acestora ajungând la 3.784 de lei.

În categoria plăților făcute de DAS luna trecută intră și un ajutor de urgență în cuantum de 3.203 de lei.

Prin Direcția de Asistență Socială îi sprijinim pe botoșănenii care, din diferite motive, se confruntă cu probleme financiare. Este foarte important ca botoșănenii să știe că se pot adresa colegilor din cadrul Direcției de Asistență Socială, atunci când au nevoie de ajutor”, a declarat viceprimarul Liviu Toma, edil care coordonează activitatea Direcției de Asistență Socială.

Plățile făcute de la începutul anului depășesc 480.000 de lei

În perioada ianuarie – august 2023, în municipiul reședință de județ au fost în plată 1.769 de dosare de ajutor social. Sumele plătite prin Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Botoșani au ajuns la 489.291 de lei. Acordarea venitului minim garantat este reglementată de Legea nr. 6 din 2001, cu completările şi modificările ulterioare.

De la începutul acestui an, 857 de persoane singure au primit în total 140.943 de lei, în timp ce ajutorul social pentru 413 de familii formate din câte două persoane a ajuns la 121.048 de lei. La acestea se adaugă 324 de familii cu câte trei persoane ce au beneficiat de o sumă totală de 129.900 de lei. Pentru 101 de familii cu câte patru persoane ajutorul social a însumat 50.441 de lei, alți 24.016 de lei fiind asigurați pentru 40 de familii compuse din câte cinci persoane. Aceleași date centralizate mai arată că pentru 34 de familii cu peste cinci membri au fost făcute plăți de 22.943 de lei.

Cuantumul lunar al Venitului Minim Garantat (VMG) este stabilit prin raportare la indicatorul social de referință (ISR) a cărui valoare este stabilită prin lege la 598 de lei.

Cuantumul ajutorului social

  • persoană singură – 170 de lei
  • familia formată din 2 persoane – 305 de lei
  • familia formată din 3 persoane – 427 de lei
  • familia formată din 4 persoane – 529 de lei
  • familia formată din 5 persoane – 631 de lei

Pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane, ajutorul social crește  cu 44 de lei. Cuantumul ajutorului social se stabilește ca diferență între nivelurile anterior enumerate și venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

Potrivit reglementărilor legale în vigoare, persoanele care primesc ajutor social trebuie să depună, din 3 în 3 luni, o declarație pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile realizate și o adeverință cu privire la veniturile realizate supuse impozitului pe venit.

Totodată, persoanele apte de muncă, beneficiare de ajutor social, au obligația de a prezenta o adeverință eliberată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, adeverință care să ateste că sunt în căutarea unui loc de muncă și să presteze lunar ore de muncă în folosul comunității.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
40 %
4.5kmh
15 %
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...