joi, mai 9, 2024
AcasăLocal BTAteliere gratuite pentru profesorii din preuniversitar la Casa Corpului Didactic

Ateliere gratuite pentru profesorii din preuniversitar la Casa Corpului Didactic

Cadrele didactice din învățământul preuniversitar din județul Botoșani sunt invitate să participe la atelierele „CRED”, dedicate calibrării resurselor educaționale în scopul creșterii calității actului de predare și promovării incluziunii elevilor din medii defavorizate.

Prima sesiune se desfășoară miercuri, 27 septembrie 2023, în intervalul orar 13:00 – 17:00, la Casa Corpului Didactic (CCD), în sala „Spiru Haret”. Atelierul va avea ca tematică „Resursele CRED: Educație Deschisă, în Clasă și Acasă”, dând startul celei de a patra serii de prelegeri susținute în cadrul proiectului.

Cadrele didactice vor fi instruite cu privire la noile politici educaționale, ghiduri metodologice, programe școlare pentru opționale integrate, resurse educaționale digitale, rapoarte de cercetare și analize diverse.

Mii de cadre didactice așteptate la ateliere

În cadrul dezbaterilor, accentul va fi pus pe nevoile de formare ale personalului din învățământul primar și gimnazial, situația curriculumului la decizia școlii și a cadrului actual de reglementare, analiza comparativă a recomandărilor europene referitoare la competențele-cheie.

„Atelierele sunt organizate în colaborare cu fiecare casă a corpului didactic din România, în toate județele țării, unde fiecare județ are programate trei ateliere: unul pentru cadrele didactice pentru învățământul primar și două pentru cadrele didactice care predau la nivel gimnazial.

Peste 3.300 de participanți sunt așteptați să participe la aceste ateliere, care au un caracter puternic interactiv, oferind fiecărei persoane prezentă ocazia de a pune întrebări sau de a contribui cu noi perspective asupra subiectului prezentat de către lectori. Scopul este valorificarea experienței participanților în implementarea curriculumului național centrat pe competențe-cheie sau în lucrul cu acesta”, transmit reprezentanții CCD Botoșani.

Formare susținută din fonduri europene

În medie, durata unui atelier este de 4 ore. Publicul țintă al Atelierelor CRED este variat și plurivalent, inclusiv cadre didactice din învățământul primar și gimnazial, atât din mediul rural, cât și din mediul urban, directori de școli, cadre didactice debutante, metodiști, inspectori de specialitate, reprezentanți de asociații și organisme non-guvernamentale, reprezentanți de sindicate, și alții.

„Atelierele CRED sunt organizate pe o structură comună, iar ariile de interes și acțiune ale publicului prezent au legătură directă cu tematica abordată în cadrul fiecărui atelier în parte. De la început, toate acțiunile și activitățile din cadrul proiectului CRED au promovat împărtășirea și colaborarea, iar noua serie de ateliere continuă această tradiție de promovare a obiectivelor și valorilor proiectului”, transmit coordonatorii programului educațional.

„Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED este un proiect de anvergură pentru sistemul educațional românesc și vizează învățământul primar și cel gimnazial. CRED este, totodată, parte integrantă a Strategiei Europa 2020, prin Strategia privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Școlii.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.6 °
9.9 °
80 %
0.7kmh
100 %
joi
17 °
vin
20 °
sâm
19 °
Dum
18 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...