spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTSpital închis de lipsa medicilor (video)

Spital închis de lipsa medicilor (video)

Situație critică în sistemul sanitar botoșănean. Zeci de mii de locuitori ai județului au rămas fără asistență medicală spitalicească, după ce secția exterioară Spitalului Județean pur și simplu a fost închisă. Este vorba despre secția Darabani, unde singurul medic care activa și-a luat concediu. Din cauza plecării acestuia atât asistenții, cât și infirmierii au fost nevoiți să își ia liber.

“Situația secției exterioare Darabani este în felul următor. Acolo este un singur medic, domnul doctor Munteanu, care a solicitat concediu de odihnă, având în vedere că dumnealui pe anul 2023 nu avea efectuată nicio zi de concediu, astfel că a solicitat 2 săptămâni de concediu. În momentul în care medicul pleacă, asistentele medicale și cadrele medii și auxiliare își luau în fiecare an concediu împreună cu medicul respectiv”, a explicat medicul Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean, în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi.

Situația a fost făcută publică de primarul comunei Concești, Costel Nazare, care și-a publicat nemulțumirea pe o rețea de socializare.

„Este și de râs….este și de plâns….Spitalul din orașul Darabani s-a închis pentru o perioadă de două săptămâni pentru că a plecat personalul medical în concediu de odihnă!!!!….doamne ferește”, se arată în postarea făcută de edil.

„Ne dorim să creștem capacitatea de personal la nivelul secției exterioare Darabani”

Monica Adăscăliței a precizat faptul că s-a solicitat sprijinul autorităților locale, pentru a atrage personal.

„Am fost informată că în mediul online a fost distribuită o informație din partea unui primar din zonă că e un lucru inadmisibil. Dar zona nu este descoperită complet. Este centru de permanență din zonă în care își desfășoară activitatea mai mulți medici. Noi ne dorim să creștem capacitatea de personal la nivelul secției exterioare Darabani, am solicitat și avem sprijinul autorităților locale, pentru a atrage personal. În momentul în care se vor debloca posturile clar că vom solicita scoaterea la concurs a acestor locuri, pentru că persoanele din zona Darabani au nevoie de cadre medicale. Acum este domnul doctor Munteanu și avem un rezident de Pediatrie care își dă specialitatea în Octombrie și își va continua activitatea de medic pediatru la secția Darabani”, a declarat medicul Monica Adăscăliței, în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi.

„N-am reușit să detașăm pe nimeni pentru aceste două săptămâni”

Aceasta a explicat că s-a ajuns în această situație pentru că, la Darabani, programul este până la ora 14.00, iar cadrele medicale au foarte multe zile de concediu neefectuate.

“Cadrele medicale din Darabani au foarte multe zile de concediu neefectuate pentru că acolo activitatea este până la ora 14.00, după care nefiind alți medici nu avem 24 din 24. S-a căutat detașarea unui medic în această perioadă acolo, fiind în număr deficitar în cadrul Spitalului Județean, medicii interniști fiind foarte puțini. N-am reușit să detașăm pe nimeni pentru aceste două săptămâni fără să facem deficit de personal și la nivelul secției medicală 1 medicală 2 din blocul principal. Având în vedere că este și centru de permanență în zonă, s-a considerat că centrul, fiind cu medici de familie, pot în perioada în care secția este închisă, pot susține activitatea de urgentă, ulterior să fie transportat bolnavul către Botoșani dacă depășește competența.

Singura soluție a fost să-l rechemăm din concediu pe domnul doctor Munteanu pentru a-și reîncepe activitatea pe secția Darabani. Domnul doctor a solicitat concediu de pe 18.09 până pe 29.09 pentru că dumnealui nu a avut deloc concediu de odihnă. Fiecare angajat are dreptul și la zilele de concediu conform fișei postului”, a mai spus managerul Spitalului Județean.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
13.5 ° C
16.6 °
12.8 °
67 %
2.6kmh
4 %
mie
22 °
joi
23 °
vin
23 °
sâm
20 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...