Unii dintre noi am folosit, în contexte diferite, expresia „eminența cenușie”, cu referire la „un consilier intim, o persoană influentă care manevrează, din umbră, un personaj oficial, un partid” (dex). Practic, expresia vizează omul din umbră, care se confundă cu fundalul, neieșind în evidență, dar care este creierul indispensabil al celui în slujba căruia se află și, de multe ori, și mâna dreaptă a acestuia. A existat o persoană în Franța regelui Ludovic al XIII-lea și a prim-ministrului său, cardinalul Richelieu, despre care se spune că a fost definită folosindu-se această expresie: François Leclerc du Tremblay, cunoscut și ca Père Joseph, mâna dreaptă a temutului cardinal Richelieu. Leclerc a fost un călugăr din Ordinul Capucinilor (o ramură a Franciscanilor, numiți astfel datorită glugii specifice), renumit pentru roba bej pe care o purta, bejul fiind numit gri în acea perioadă. Apelativul „Eminență” este folosit, în biserica catolică, în adresarea către cardinali. Leclerc nu a fost niciodată cardinal, însă cei din jurul lui i se adresau ca și cum ar fi avut acest rang cu deferența cuvenită față de influența covârșitoare a acestui călugăr cenușiu asupra „Eminenței Sale Cardinalul”. Alexandre Dumas tatăl îl menționează pe Leclerc, cu numele de Père Joseph, în binecunoscutul său roman, Cei trei muschetari, construindu-i figura unui om puternic și de temut. În copilărie, Leclerc a beneficiat de o solidă pregătire culturală clasică, părând la un moment dat că va îmbrățișa cariera armelor, participând chiar la asediul cetății Amiens, din 1597, cucerită atunci de către spanioli. Ulterior, în 1599, Leclerc intră în noviciatul capucinilor, prilej cu care primește numele de Joseph. Un an mai târziu renunță la lumea laică, intrând în mănăstirea din Orléans. Se va dovedi, în anii următori, un predicator și un reformator formidabil, trimițând misionari catolici în regiunile franceze dominate de protestanții hughenoți. Începând cu 1612, stabilește acele relații personale cu Richelieu care i-au adus apelativul de „eminență cenușie”, chiar dacă această influență a sa asupra cardinalului nu a putut fi documentată clar de către istorici. În 1627, părintele Joseph a fost prezent la asediul cetății La Rochelle, apărată de către hughenoți cu sprijin englez. Un motiv pur religios l-a făcut și aliatul lui Richelieu împotriva Habsburgilor. El a visat să trezească Europa la o altă cruciadă împotriva Imperiului Otoman și credea că Habsburgii reprezintă un obstacol în a face acest lucru posibil Influența părintelui Iosif a atins apogeul la Dieta de la Ratisbona (Regensburg) în 1630. Prezentându-se în calitate de reprezentant al lui Richelieu, el i-a convins pe principii electori, majoritatea catolici, să zădărnicească obiectivul principal al lui Ferdinand al II-lea: alegerea fiului său ca rege al romanilor, pentru a asigura o succesiune imperială habsburgică. După ce a subminat securitatea dinastică a împăratului, lucrat apoi la Ferdinand însuși. Incredibil, l-a convins că Gustav Adolf nu reprezentanicio amenințare și să-i destituie pe formidabilul general Wallenstein și jumătate din armata sa. Capucinul făcuse mai multe daune puterii austriece decât dacă ar fi câștigat o bătălie majoră pe teren. A devenit ministru de război și, deși a păstrat o austeritate personală a vieții, s-a dedicat diplomației și politicii. Tremblay a depășit asceza normală a Ordinului său, practicând mortificări (autotorturări) dincolo de cele ale celor mai zeloși. O mare parte din zi o petrecea în rugăciune, un subiect despre care scrisese mult și, uneori, intra în transe spirituale. Din condeiul lui curgeau lucrări de meditație și spiritualitate. Misionarii săi au lucrat din Canada până în Abisinia; a convertit personal multe suflete. Spre deosebire de Richelieu, el nu a îmbrățișat niciodată beneficii sau vanități lumești. A murit în 1638, exact când urma să fie numit cardinal, fiind urmat, patru ani mai târziu, de către adevăratul cardinal. Povestea că Richelieu l-a vizitat când se afla pe patul de moarte și l-a trezit pe muribund cu cuvintele: „Curaj, părinte Joseph, am câștigat Breisach” (cetate cucerită de francezi de la trupele imperiale habsburgice, în cadrul Războiului de 30 de ani), este apocrifă (atribuită ulterior lui Richelieu).
– Prof. dr. Daniel BOTEZATU
