spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTLUMEA PE DOS. La poliție adunate, și-napoi la lume date

LUMEA PE DOS. La poliție adunate, și-napoi la lume date

În fiecare zi, polițiștii înregistrează tot felul de evenimente sesizate de botoșăneni. Câteva dintre aceste cazuri sunt mediatizate de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), împreună cu o serie de acțiuni derulate de structurile de poliție în localitățile județului.

Tânăr trimis în judecată pentru furturi din auto

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea a două infracțiuni de furt din auto, comise  în perioada 19-26 septembrie a.c., în municipiul Botoșani.

Din cercetări, a reieșit faptul că un tânăr, de 25 de ani, din comuna Trușești, în timp ce se afla în municipiul Botoșani, prin forțarea sistemului de asigurare al unui autoturism, ar fi pătruns în interiorul acestuia și ar fi sustras mai multe bunuri, constând în telefoane mobile, produse cosmetice și bani. De asemenea, acesta ar fi pătruns într-un autoturism, care avea cheia în interior și l-ar fi condus pe o distanță de câțiva zeci de metri, apoi l-ar fi abandonat.

Inițial,  tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi instanța de judecată a dispus arestarea sa preventivă. Dosarul a fost trimis către unitatea de parchet competentă cu propunere de trimitere în judecată pentru infracțiunile menționate mai sus.

 Mandat executat

La data de 12 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au identificat un bărbat, de 48 de ani, din comuna Dobârceni, pe numele căruia era emis de către, Judecătoria Săveni, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Acesta a fost condamnat la un an și 11 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și furt calificat, comise în luna octombrie 2021, în comuna Dobârceni.

Bărbatul a fost identificat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior, escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

Transport public neautorizat

La data de 12 octombrie 2023,  polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul Rutier au desfășurat activități  pentru prevenirea și combaterea pirateriei auto și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație.

Astfel, în timp ce se aflau pe drumul județean 291 C, din comuna Șendriceni, polițiștii au oprit pentru control, un autoturism condus de un bărbat, de 61 de ani, din municipiul Botoșani. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta 3 persoane,  în regim taxi, fără a fi autorizat în acest sens.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, totodată fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului.

Șoferi scoși din trafic de polițiști

La data de 11 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au oprit pentru control, pe strada Mihail Kogălniceanu, din municipiul Botoșani,  un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din aceeași localitate, care avea o deplasare sinuoasă. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Alcoolemie 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat

La data de 12 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Bălușeni, un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea i-a fost încredințat de un tânăr, de 29 de ani, pasager în auto. Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu deține permis de conducere.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
42 %
3.2kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...