La 1822, Iordachi fon Vârnav mergea să se așeze cu traiul pe moșia Jorile din ținutul Orheiului, primită drept dotă de zestre de soția sa. Locurile îi erau necunoscute și pe vreme de noapte și ploaie a rătăcit drumul și doar lătratul unui câine l-a îndreptat spre un sat care era pe moșia boierilor Perjești. Acești boieri, trei frați – Ilie, Costache și Neculai (sau Toader) – fuseseră propuși de Comisia pentru cercetarea documentelor nobilimii din Basarabia în 1821, pentru confirmare de către Departamentul Heraldic al Senatului Rus, în drepturile de noblețe ereditară, considerându-se descendenți din Vârnăvești (G.G. Bezviconi, Boierimea Moldovei dintre Prut și Nistru, București, Fundația Regele Carol I, 1940, p. 146-148). Unchiul lui Iordachi fon Vârnav, stolnicul Manolachi Vârnav, protestase însă și ei rămăseseră netrecuți în „Cartea dvorenilor”.
După primirea „cu multă dragoste” de către acești boieri, Iordachi fon Vârnav avea să confirme comisiei descendența nobiliară a Perjeștilor-Vârnav, din care se trage ramura din Basarabia a Vârnăveștilor.
Iordachi fon Vârnav, născut pe 16 ianuarie 1784, era fiul postelnicului Ioniță Vârnav, nepotul lui Constantin Vârnav și al Saftei Luca, strănepotul jitnicerului Ioniță Vârnav și al Mariei Sturza. Se căsătorise, pe 23 august 1820, cu fiica lui Tudorache Ciurea, Nastasia. În Basarabia ajunsese – după cum relatează comisul însuși în „Istoria boerilor Varnavești ce sînt în Basarabia” – după „bejania” în Bucovina, unde locuise o perioadă și unde, probabil, își alipise la nume particula nobiliară austriacă „fon”. Pe 8 octombrie 1850 s-a cununat cu Olimpiada Makedon, înfiind trei fiice – Profira, Maria și Smaranda –, pe care Olimpiada le avea din prima căsătorie (A. Gorovei, Monografia orașului Botoșani, Editura Primăriei de Botoșani, 1926, p. 152) cu Grigore Costin. În 1863, când Judecătoria districtului Iași, secția I, elibera actele de emancipare „sub No. 1668 și 1669, a Demoaselelor Maria și Smaranda Vârnav, fiicele D-nei Olimpiada fon Vârnav” (publicate în „Progresul”, nr. 102 din 17 octombrie 1863, p. 2), Iordache fon Vârnav se călugărise la mănăstirea Vorona, primind numele de Ghedeon. Despre ambele fiice adoptive, cărora le făcea o „mică înzestrare bănească (…) fiind că de la firescul (…) tată nu i-au remas nimică”, Ghedeon fon Vârnav menționa în suplică că sunt „numai cu cele mai bune purtări și destoinice a se administra singure de sine și a dispoza însuși de (…) mica înzestrare”.
La mănăstirea Vorona, „monahul Vârnav a fost și ctitor, dăruind, printre altele, părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae și icoana Maicii Domnului din biserica Nașterii Maicii Domnului” (P. Zahariuc, Contribuții la istoria familiei Vârnav de la sfârșitul secolului al XVI-lea până în domnia lui Ioniță Sandu Sturza, în: „Local și național la 100 de ani de la Marea Unire. Reflecții botoșănene”, Editura Argonaut, 2019, p. 75).
În 1846, Iordache fon Vârnav, „luând știință că două mătuși ale Dsale (…) și anume Zoița Balș, ce s-au săvârșit din viață în anul trecut, și spătăreasa Mărioara Crupenschi, ce s-au săvârșit în anul următor, amândouă născute Vârnav, prin testamenturile ce au făcut fiștecare din cale ar fi împărtășind amândouă cu un ce pe toți nepoții de frate și de soră, și că fiind unul din numărul nepoților de frate a răposatelor și D. Fon Vârnav, urmând a fi și D. împărtășit cu ceva, acela dar a Dsale mică împărtășire ce i se cuvine (…) o hărăzește ospitalului ce se zidește acuma din nou în orașul Botoșenii”. Și tot el „mai hărăzește 10000 cărămizi” spitalului fondat la 1838 de comisul Ioan Mavromati.
Doar că ambele danii trebuiau recuperate de Epitropia Mănăstirii Sf. Spiridon: mica parte de moștenire de la mătușile Zoița Balș și Mărioara Crupenschi – de la nepotul de soră, Iancu Canta, iar cărămizile – de la stolnicul Nicolai Sofiano, după „sinetul de împrumutare din 2 iulie 1845” (Adaos la „Foaia Sătească a Principatului Moldaviei”, nr. 45 din 10 noiembrie 1846, p. 335).
Ala Sainenco
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
 fon Vârnav){kind=link}