sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăLocal BTBenzinării închise de comisarii de mediu, după un război în instanță

Benzinării închise de comisarii de mediu, după un război în instanță

Două stații de carburanți din cele trei aparținând unei societăți comerciale din municipiul Botoșani ar urma să se închidă, în urma unui control al Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani. Verificările au avut loc luna trecută, în urma exploziilor de la Crevedia de pe 26 august a.c.,

În urma consultării documentelor, comisarii de mediu au găsit un contract de asociere în participațiune convenit între două firme – una care deține locațiile de comercializare și deține autorizațiile necesare, iar cealaltă care desfășoară efectiv activitatea de distribuție a carburanților fără să dețină autorizație de mediu. „Punctul nostru de vedere a fost clar de la bun început – autorizația trebuie deținută de către cel care desfășoară activitatea de impact”, a spus Cristina Kashyap, șeful Comisariatului Județean din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

Nota de constatare întocmită pe 15 septembrie a.c. de comisarii de mediu a fost contestată în instanță de societatea care desfășura activitatea fără autorizație, care s-a adresat Tribunalului Botoșani și a solicitat suspendarea aplicării notei de control. Astăzi, însă, instanța de fond a admis numai în parte acțiunea firmei așa încât două dintre bezinării vor trebui închise. „Admite în parte acţiunea. Suspendă aplicarea măsurilor de la punctul 1 şi 2 din Nota de constatare nr. 140/15.09.2023, emisă de pârâta G.N.M. – Comisariatul Botoşani. Respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată. Cu recurs”, se arată în decizia de astăzi a Tribunalului. Altfel spus, benzinăriile de la Trușești și cea de la intrarea în municipiul Botoșani dinspre Stăuceni trebuie să se închidă, iar cea de la Hudum va continua să-și desfășoare activitatea.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
17.7 ° C
17.7 °
17.6 °
80 %
4.9kmh
100 %
sâm
16 °
Dum
23 °
lun
24 °
mar
21 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...