miercuri, decembrie 4, 2024
HomeLocal BTPremieră de film cultural cu sala aproape goală

Premieră de film cultural cu sala aproape goală

Sâmbătă, 18 noiembrie, la Cinema Unirea a avut loc premiera filmului documentar „De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin”. Lungmetrajul este unul cultural şi prezintă viața scriitoarei Nora Iuga. Botoșănenii nu s-au înghesuit, însă, să participe la eveniment, în sală fiind doar aproximativ 30 de spectatori.

În prezent, Nora Iuga are vârsta de 92 de ani, filmul fiind realizat în urmă cu doi ani. Câteva secvențe sunt filmate în timpul pandemiei, cele două personaje centrale purtând măști de protecție. La 79 de ani Nora Iuga a devenit cel mai vârstnic blogger literar. Printre titlurile sale se numără „Vina nu e a mea”, „Opinii despre durere”, „Scrisori neexpediate” și altele. În anul 2021, Nora Iuga a fost nominalizată la Premiul Național de Poezie ,,Mihai Eminescu” – Opera Omnia.

,,Filmul este excepțional prin prisma portretului pe care o mare poetă contemporană cu noi, din fericire pentru noi, și-l face și vrea să-l transmită așa cum este ea, cum a simțit, așa cum a creat o viață întreagă publicului larg. Din păcate, nu a fost sala plină, dar sper ca pe viitor mai mulți tineri să vină la film și cu siguranță oameni care iubesc și apreciază poezia și scriitorii contemporani, de cei care sunt în viață odată cu noi”, a spus prof. doc. Ada Alexandrina Macovei.

– Ioana Ivaș, reporter în cadrul redacţiei Buzz 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.1 ° C
2.2 °
0.5 °
96 %
1.7kmh
100 %
mie
3 °
joi
2 °
vin
3 °
sâm
7 °
Dum
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când au văzut rezultatele, pesediștii au uitat să se bucure, dar și-au amintit când au văzut ziariștii.

EDITORIAL

Nu am niciun dubiu că locul unde se pot vedea cei mai încruntați, îngândurați și supărați botoșăneni este de departe Piața Centrală. Nici la...

EPIGRAMA ZILEI

Popor mințit, popor sărac, De bine, cum să ai tu parte, Când facultatea-i fără bac Iar școala e fără de carte? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...