sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăNaționalRomânii, fără apărare în faţa seismelor

Românii, fără apărare în faţa seismelor

În cazul unui cutremur puternic în România, majoritatea românilor ar fi afectaţi, infrastructura fiind în multe zone una „critică ”, iar dotările cu echipamente pentru misiuni de salvare-căutare în caz de cutremur fiind slabe sau absente, se arată în proiectul Strategiei de consolidare şi dezvoltare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) 2016-2025, aflată în dezbatere pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

„România are o seismicitate ridicată, cu originea în zona Vrancea, în zonele subcarpatice şi mai puţin în părţile de nord-vest şi vest ale ţării. Edificatoare în acest sens sunt cutremurele majore care au avut loc în România şi urmările lor. Amintim cutremurul din 4 martie 1977, care a provocat 1.570 de morţi, peste 11.300 răniţi, 35.000 familii sinistrate şi 32.900 locuinţe prăbuşite sau grav avariate”, se arată în documentul IGSU.

Specialiştii din cadrul structurilor de intervenţie susţin că, în România, riscul de cutremur există, ţinând cont de activitatea seismică din zona Vrancea. „Riscul de producere a unui cutremur major se menţine, iar în zonele care pot fi afectate de acesta locuieşte 75% din populaţia României şi există importante elemente de infrastructură critică”, se notează în proiectul Strategiei.

Potrivit unei analize făcute la nivelul IGSU, salvatorii sunt vulnerabili în caz de cutremur şi este nevoie de investiţii în instruire, dar mai ales de achiziţia de echipamente necesare salvării. În document se notează, la capitolul vulnerabilităţi, că în cadrul IGSU a fost identificată „lipsa unor stocuri de materiale şi tehnică necesare gestionării unor situaţii de urgenţă majore (ex. cutremur)”. „Gradul de dotare modest sau chiar absent cu autospeciale, mijloace speciale de intervenţie şi echipamente pentru executarea unor misiuni operative: asanare pirotehnică, intervenţie CBRN, căutare-salvare urbană, căutare-salvare şi intervenţii specifice în apele teritoriale, adăpostire, înştiinţare-alarmare”, este un alt aspect trecut la capitolul vulnerabilităţi.

Dacă mâine s-ar produce un cutremur major, un impact dezastruos ar avea loc în Capitală. Potrivit datelor publicate pe site-ul Primăriei Capitalei, în Bucureşti sunt 773 de clădiri încadrate la diferite clase de risc seismic. Dintre acestea, 183 de clădiri sunt în clasa I de risc seismic care prezintă pericol public, se mai arată în statistica Primăriei.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...