spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăNaționalFlori şi lumânări pentru rege

Flori şi lumânări pentru rege

 

De astăzi cei care l-au iubit și l-au admirat pe Regele Mihai vor putea depune un omagiu și vor putea scrie în Cărțile de condoleanțe deschise la Castelul Peleș, la Palatul Regal din Calea Victoriei și la Palatul Elisabeta. Pe ultimul drum, Regele Mihai va trece şi pe la Castelul Peleş, probabil cea mai cunoscută dintre ctitoriile regilor României. Un loc de reculegere în memoria Regelui Mihai a fost amenajat la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, dar și la Castelul Săvârșin.

 

Doliu de 40 de zile la Castelul Peleș

 

De astăzi cei care l-au iubit și l-au admirat pe Regele Mihai vor putea veni la Castelul Peleș pentru a depune un omagiu și pentru a scrie în cartea de condoleanțe ce va fi deschisă în vestibulul Castelului Peleș. Încă de ieri, la trista veste a morții Regelui Mihai, steagul a fost coborât în bernă. Timp de 40 de zile Castelul Peleș va fi în doliu. Muzeografii care se ocupă de întreținerea clădirii au început pregătirile pentru zilele următoare.

Miercuri pe 13 decembrie Regele va face un ultim popas la Peleș, unde va rămâne pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului, apoi va fi dus la Palatul Regal din Capitală.

Castelul Peleș este o clădire emblematică, simbol atât pentru România cât și pentru Familia Regală. În 1914 aici a murit Carol I, primul rege al României și bunicul Regelui Mihai. Aici este primul loc în care va fi adus, atunci când trupul Regelui Mihai va fi adus în România.

 

Catedrala ctitorită de Regele Mihai, un loc de reculegere

 

Regele Mihai a contribuit la înființarea unor importante instituții din Banat. Universitatea de Vest din Timişoara a fost înfiinţată în anul 1944, printr-un decret regal semnat de Regele Mihai I. Filarmonica Banatul, de asemenea, a luat ființă printr-un act semnat de rege.

Până la abdicarea sa în 30 decembrie 1947, regele a vizitat de mai multe ori Timișoara. După Revoluție a revenit la Timișoara în 1997 la invitația Mitropolitului Nicolae Corneanu, pentru a sărbători Paștele. Ultima dată când a pus piciorul pe pământ bănățean a fost în 2009.

După ce a aflat vestea morţii regelui, Înalt Prea Sfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, a dispus să fie trase clopotele. La intrarea în Catedrala Mitropolitană din Timișoara, în dreptul portretului regelui este amenajat un loc de reculegere pentru credincioşii care vor să aducă un omagiu ultimului suveran al ţării.

 

Doliu la Castelul de la Săvârșin, din Arad, reședința preferată a Regelui Mihai

 

Tristețe printre locuitorii din Săvârșin, drapelul României a fost coborât în bernă la Castelul Regal.  Angajații și cei care l-au cunoscut pe Rege au adus coroane de flori și candele. De marți seară și până la înmormântare în Catedrala ortodoxă în care Regele obișnuia să meargă, când se afla în localitate vor fi oficiate slujbe în memoria sa.

Regele Mihai s-a întors la Săvârșin în 2001, după ce a obținut în justiție retrocedarea castelului.

De atunci și-a făcut un obicei din a-și petrece an de an sărbătorile de iarnă aici.

Regele Mihai îi primea pe colindători în curtea castelului și le oferea cozonac, vin fiert sau ceai cald. Stătea de vorbă cu toată lumea şi făcea zeci de fotografii.

Când starea de sănătate a reginei Ana nu i-a mai permis să călătorească, Regele Mihai venea la Sâvârșin special pentru a le împărți daruri localnicilor, apoi se întorcea în Elveția.

 

Omagii la București pentru Regele Mihai

 

Zeci de bucureșteni au venit încă de marți seară la Palatul Regal să îi aducă un ultim omagiu Regelui Mihai. Tot la Palatul Regal de pe Calea Victoriei va fi depus săptămâna viitoare, pentru două zile, sicriul cu trupul Regelui.

La Palatul Elisabeta va fi deschisă miercuri o carte de condoleanțe, care va rămâne la dispoziția publicului 40 de zile. În acest loc a stat Regele Mihai atunci când a venit în România.

Trotuarul din fața Palatului Regal a fost transformat într-un mic altar. Încă de marți, cei care l-au admirat pe Regele Mihai au venit la Palat cu coroane de flori și lumânări.

Trupul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi depus pentru două zile în Sala Tronului în aceeași sala în care a fost depus și trupul neînsuflețit al Reginei Ana.

 

 Slujbe și pregătiri și la Catedrala din Curtea de Argeș

 

Se fac pregătiri și la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș. În necropola regală de aici Regele Mihai își va dormi somnul de veci, alături de Regina Ana, care i-a fost alături mai bine de 70 de ani.

Vestea morții ultimului rege al României a fost primită cu tristețe la Curtea de Argeș, vechea curte domnească și locul unde sunt înmormântați membrii familiei regale.

Patriarhia a transmis tuturor bisericilor și mânăstirilor din România să săvârșească slujbe speciale care să ajute sufletul Regelui Mihai. Vorbim despre un rege credincios, care a susținut îndeaproape Biserica Ortodoxă Română.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
5.3 ° C
8.8 °
4.4 °
91 %
1.1kmh
7 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...