spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăNaționalOrban audiat la DIICOT în dosarul deschis pe numele premierului Dăncilă

Orban audiat la DIICOT în dosarul deschis pe numele premierului Dăncilă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost audiat, marţi de la ora 10.00, de către procurorii DIICOT, în dosarul deschis în urma sesizării depuse de către liderul liberal împotriva premierului Viorica Dăncilă, în care o acuză de înaltă trădare din cauza intenţie mutării ambasadei României din Israel.

„Am fost citat de procurorii DIICOT, care au început urmărirea penală in rem pentru cercetarea faptelor şi în mod evident voi comunica toate informaţiile pe care le cunosc legat de subiectul în cauză. Sesizarea mea se referă la posibilitatea comiterii a patru infracţiuni posibile. (…) Eu am fost invitat să dau declaraţie, voi da declaraţie, voi pune la dispoziţia procurorilor informaţiile pe care le cunosc din media, din surse deschise, urmând ca procurorul să efectueze cercetarea conform legii. Sesizarea mea nu se referă la fondul deciziei, ci la modul în care a fost luată decizia, la modul în care Liviu Dragnea şi Vasilica Viorica Dăncilă au acţionat, încălcând prevederi ale Constituţiei şi prevederi ale legilor în vigoare. Nu am nimic contra statului Israel. Această interpretare a fost dată în mod eronat de Liviu Dragnea. Toate informaţiile se bazează pe surse deschise”, a declarat Ludovic Orban, înainte de a fi audiat.

Ludovic Orban a ieşit din sediul DIICOT, unde a fost audiat vreme de mai bine de o oră, subliniind că nu poate da detalii, însă a precizat că plângerea depusă de el împotriva premierului Dăncilă arată că nu poate sta cu mâinile în sân când un „clan toxic” îşi bate joc de ţară.

„Am dat o declaraţie, am răspuns la toate întrebările la care am putut să răspund. Ar fi culmea să spun ce m-au întrebat, ce am răspuns. (…) Nu intrăm în detalii. Nu am propus o listă de martori. Ceea ce mă interesează pe mine este ca faptele în care s-au derulat evenimentele şi deciziile să fie cercetate. (…) Am dat un răspuns cât se poate de clar, atunci când un clan toxic îşi bate joc de România şi afectează interese fundamentale ale României, nu pot să stau cu mâinile în sân să mă fac că nu văd când sunt afectate interesele României pentru interesele personale ale unui lider politic sau altul”, a declarat Ludovic Orban, la ieşirea din sediul DIICOT.

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală cu privire la fapte pentru infracţiuni de înaltă trădare şi divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională în cazul plângerii depuse de Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă. Procurorii au început urmărirea penală pentru fapte, încă din data de 7 iunie.

În urmă cu câteva luni Executivul a anunţat intenţia de a muta ambasada României din Israel. Ulterior, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a făcut o plângere penală, în care i-a acuzat pe Liviu Dragnea şi pe premierul Viorica Dăncilă de „difuzarea de informaţii cu caracter secret, uzurparea de funcţie şi refuzul de informare a Preşedintelui României” în cazul memorandumului MAE privind mutarea Ambasadei Israelului.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
8.9 ° C
8.9 °
7.1 °
97 %
0.9kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...