vineri, mai 10, 2024
AcasăNaționalIohannis promulgă una dintre legile justiţiei

Iohannis promulgă una dintre legile justiţiei

Klaus Iohannis a anunţat că a fost nevoit să promulge Legea privind organizarea judiciară, după ce a epuizat toate procedurile de contestare, şi a solicitat Parlamentului reintroducerea în circuitul legislativ a legilor justiţiei odată cu sesiunea de toamnă.

„Este clar că legile justiţiei trebuie revizuite şi îmbunătăţite urgent în Parlament. România este membru cu drepturi depline în UE şi din acest statut derivă şi o serie de obligaţii, inclusiv în ceea ce priveşte funcţionarea Justiţiei, funcţionarea integrată a Justiţiei din România în spaţiul european de Justiţie. Este imposibil să construim un sistem de justiţie care contravine normelor europene. Este imposibil să construim un sistem de justiţie care ignoră valorile europene. O nesocotire a concluziilor Comisiei de la Veneţia ar însemna exact acest lucru – ar echivala cu o îndepărtare de facto a României de la valorile de bază europene”, a declarat preşedintele la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a reamintit că a cerut în mod repetat reexaminarea acestor legi în Parlament, a trimis sesizări către Curţii Constituţionale a României (CCR) şi a sesizat Comisia de la Veneţia.

„După finalizarea tuturor procedurilor posibile de contestare, preşedintele României este însă cel care trebuie să promulge legile. În acest moment, în privinţa Legii privind organizarea judiciară, care priveşte organizarea judiciară, am epuizat din păcate toate căile constituţionale pe care le am la dispoziţie şi prin urmare sunt obligat prin Constituţie să promulg această lege. Asta nu înseamnă nici pe departe că parcursul acestei legi s-a finalizat. Nici vorbă. În virtutea atribuţiilor fundamentale pe care mi le conferă Constituţia României, solicit în mod expres Parlamentului României ca imediat ce se reia sesiunea parlamentară – sesiunea de toamnă – să reintroducă aceste legi în circuitul parlamentar şi să le corecteze aşa cum solicită cei avizaţi. Această lege ridică multe probleme pe fond şi conţine dispoziţii neclare, lipsite de coerenţă, lipsite de previzibilitate”, a precizat Iohannis.

Potrivit şefului statului, „este imposibil să se meargă mai departe” cu o lege care a fost contestată în multiple feluri şi care a primit un aviz negativ inclusiv de la Comisia de la Veneţia.

Statutul magistraţilor contestat din nou la CCR

Klaus Iohannis a anunţat ieri că va sesiza CCR în legătură cu Legea privind statutul magistraţilor şi a cerut Legislativului ca, imediat ce se reia sesiunea parlamentară de toamnă, să reintroducă Legile Justiţiei în circuitul parlamentar. „Referitor la a doua dintre aceste legi, Legea 303/2004, acum modificată, privind statutul procurorilor şi judecătorilor, recent reexaminată de către Parlament, voi sesiza Curtea Constituţională cu solicitarea fermă de a ţine cont de opiniile Comisiei de la Veneţia”, a anunţat şeful statului într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Preşedintele a subliniat că acest pas este „absolut necesar” şi „imposibil de evitat”. „Este imposibil să se meargă mai departe cu o lege care a fost contestată în multiple feluri şi care a primit un aviz negativ inclusiv de la Comisia de la Veneţia. Această lege încă ridică multe probleme pe fond şi conţine dispoziţii neclare, lipsite de coerenţă, lipsite de previzibilitate. Aceste deficienţe pot afecta exigenţele constituţionale şi standardele europene şi internaţionale în materie de independenţă şi buna funcţionare a sistemului de justiţie”, a precizat Iohannis.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16.1 ° C
16.7 °
13.6 °
62 %
1.5kmh
81 %
vin
20 °
sâm
18 °
Dum
17 °
lun
17 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Analizând toate trăsăturile și caracteristicile cu care oamenii au fost înzestrați de către Divinitate, constatăm lesne o corespondență clară cu lumea animalelor în ceea...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...