Ambasada Israelului îl pune la punct pe deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa

0

Deputatul PSD de Galaţi Nicolae Bacalbaşa propune sancţionarea celor care au depus plângere împotriva Jandarmeriei. Într-un interviu acordat RFI, a oferit şi argumentele făcând chiar o comparaţie între demonstraţiile din România şi violenţele din Fâşia Gaza. Ambasada Israelului la Bucureşti solicită public domnului Bacalbaşa „să-şi retragă spusele” şi „să se informeze în profunzime înainte de a face comparaţii nepotrivite şi şocante.”

„Ambasada Statului Israel a luat cunoştinţă de afirmaţiile scandaloase şi neadevărate ale domnului deputat Nicolae Bacalbaşa. În numele statului evreu, dorim să-i atragem atenţia politicianului român că declaraţiile sale denaturează faptele cu privire la situaţia din ultimele luni de la graniţa cu Fâşia Gaza şi am aprecia ca domnul deputat să se informeze în profunzime înainte de a face comparaţii nepotrivite şi şocante. Atacurile violente asupra civililor israelieni, coordonate în ultimele luni de gruparea teroristă Hamas, nu vor rămâne niciodată fără răspuns din partea noastră. Statul Israel îşi va apăra mereu poporul împotriva oricăror încercări de a-l suprima. Domnul Bacalbaşa îi insultă cu afirmaţiile sale şi pe protestatarii români paşnici care au fost prezenţi în Piaţa Victoriei, asociindu-i cu teroriştii Hamas. Ca urmare, solicităm public domnului Bacalbaşa să-şi retragă spusele şi să se asigure că pe viitor, astfel de asocieri cel puţin neadecvate să nu se mai regăsească în discursul domniei sale”, a transmis ambasada Israelului într-un comunicat.

Într-un interviu susţinut la RFI, deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a făcut o paralelă între evenimentele din Piaţa Victoriei şi confruntările din Fâşia Gaza. „Eu ştiu de exemplu că de patru luni se desfăşoară nişte demonstraţii la frontiera dintre Gaza şi statul Israel, frontiera fiind un zid înalt de opt metri de beton şi grănicerii israelieni până acum, în patru luni, au împuşcat 171 de persoane şi au rănit câteva mii. Nu am văzut o reacţie violentă, deci… zicându-se că se încalcă legi acolo… Jandarmii au acţionat conform tuturor normelor legale… Excesul de violenţă al jandarmilor la protestele din 10 august este perfect explicabil din punct de vedere uman”, a susţinut Bacalbaşa.

+0 -0
se încarcă...