spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăNaționalGabriel Oprea s-a înscris în Sindicatul Poliţiştilor

Gabriel Oprea s-a înscris în Sindicatul Poliţiştilor

Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, s-a înscris în Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Sistemul de Paşapoarte, Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, de la data de 15 iulie 2018, având calitatea de membru, a declarat, ieri, Christian Ciocan, director de comunicare şi purtător de cuvânt al Federaţiei Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România „Al.I.Cuza”. „Are calitatea de membru. Simplu membru”, a spus Ciocan.

Întrebat dacă faptul că fostul ministru este cercetat într-un dosar în care se anchetează moartea poliţistului Bogdan Gigină afectează imaginea sindicatului, Ciocan a răspuns: „Domnul Oprea a făcut foarte multe lucruri bune pentru Poliţia Română, aşa cum au făcut şi alţi miniştri, precum Ursu sau Blaga”.

Ciocan a mai precizat că în prezent fostul ministru Gabriel Oprea beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Oprea a fost trimis în judecată în luna mai, în dosarul în care este cercetat pentru moartea poliţistului Bogdan Gigină. Alături de el a fost trimis şi administratorul firmei care executa lucrările, precum şi societatea. În această cauză, procurorii DNA îl acuză pe Gabriel Oprea de ucidere din culpă. „Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină Bogdan-Cosmin) şi un echipaj format dintr-un ofiţer şi un agent de poliţie aflaţi într-un autoturism de poliţie rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Oprea Gabriel. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni”, susţin procurorii.

Deja ai votat!

1 COMENTARIU

Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...