vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNaționalPuterea reînvie legea graţierii

Puterea reînvie legea graţierii

Proiectul de lege privind graţierea, despre care a vorbit Tudorel Toader, marţi seară, la Antena 3, a fost adoptat tacit de Senat, au declarat pentru HotNews.ro surse politice. Este vorba de un proiect al ministerului Justiţiei din perioada în care era condus de Florin Iordache, care a fost adoptat tacit în mai 2017 şi trimis la Camera Deputaţilor, unde a fost abandonat „la sertar”.

Acest proiect ar putea intra în dezbatere la Camera Deputaţilor, dacă există voinţa politică în acest sens, potrivit surselor citate.

De asemenea, proiectul ar putea fi modificat şi amendat în Comisia Juridică din Camera Deputaţilor, dacă există, de asemenea, voinţa politică, au precizat aceste surse. Proiectul a fost contestat în prima parte a anului 2017, după ce senatorul PSD Şerban Nicolae a introdus şi faptele de corupţie în categoria faptelor graţiate, chestiune la care s-a renunţat. Ulterior, proiectul a fost adoptat tacit în forma iniţiată de Iordache, care prevedea că faptele de corupţie sunt excluse de la graţiere.

 

Tăriceanu susţine graţierea

 

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat ieri că, din câte ştie el, ar exista un proiect la nivelul Parlamentului care vizează amnistia, însă nu au fost purtate discuţii în acest sens în cadrul coaliţiei de guvernare şi că acest subiect nu trebuie să fie unul tabu. „Nu ştiu care este exact situaţia proiectelor legislative de pe masa Guvernului. Ştiu că există un astfel de proiect la nivelul Parlamentului, se pare că ar exista unul, dar nu am avut o discuţie în acest sens cu colegii mei, nici la nivelul coaliţiei pentru a vă putea da un răspuns. Am spus că nu trebuie să fie un subiect tabu. Având în vedere gravele excese la nivelul DNA, din trecut, prin care procedurile judiciare au fost grav prejudiciate, având în vedere că anchetele s-au făcut pe baza protocoalelor secrete ilegale, sigur se impune o măsură mai degrabă reparatorie, pentru că nu avem posibilitatea să ştim care sunt procesele în care au fost condamnaţi vinovaţi sau nevinovaţi. De aceea s-a vorbit despre amnistie şi graţiere. Nu am hotărât acest lucru. Din acest punct de vedere cel mai în măsură ar fi ministrul Justiţiei să propună o soluţie”, a declarat liderul ALDE.

 

Toader pasează mingea Parlamentului

 

Tudorel Toader a declarat marţi seara că la ministerul Justiţiei nu există un proiect de ordonanţă de urgenţă privind amnistia şi graţierea „nici în discuţie, nici în dezbatere, elaborare sau avizare”. Acesta a pasat mingea la Parlament. „Suntem în anul centenar”, iar „legiuitorul ar putea fi generos din această perspectivă”, în condiţiile în care „există în Parlament un proiect de lege privind amnistia şi graţierea”.

„Este vorba de o decizie juridică, de o politică penală pe care legiuitorul are deplină competenţă să o promoveze, eu nu pot să mă substitui legiuitorului”, a subliniat el.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
7.6 °
5.5 °
82 %
2.1kmh
46 %
vin
5 °
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...