spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăNaționalViolenţele de la mitingul diasporei ajung la ONU

Violenţele de la mitingul diasporei ajung la ONU

Un raport privind violenţele Jandarmeriei de la protestul din 10 august a fost trimis Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), documentul fiind realizat la solicitarea Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului, informează comunitatea Declic.

„Intervenţiile tot mai violente ale Jandarmeriei ne privesc pe noi toţi. Abuzul de putere, reacţii disproporţionate împotriva unor oameni paşnici sunt semne clare că Jandarmeria nu mai apără populaţia, ci doar un sistem corupt… Trebuie să acţionăm împreună pentru ca societatea românească să nu revină la un sistem totalitar… Imediat după violenţele din 10 august am lansat un apel către ONU. Peste 81.000 de persoane am cerut sprijinul Naţiunilor Unite. În urma unei întâlniri cu reprezentanţii Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului ne-a fost solicitat un raport despre evenimentele din 10 august. Am pus cap la cap sute de mărturii, am analizat declaraţiile şi justificările autorităţilor, am documentat imagini foto-video. De asemenea, am strâns la un loc principalele ştiri şi reportaje pe această temă din mass-media românească şi internaţională. Nu în ultimul rând, am identificat legislaţia care dovedeşte că intervenţia Jandarmeriei din 10 august este o gravă încălcare a drepturilor omului. Am trimis acest raport Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului şi aşteptăm răspunsul domniei sale”, spune Marius Stan, director de cercetare la Centrul Hannah Arendt pentru studierea totalitarismelor – Universitatea din Bucureşti.

Totodată, el s-a arătat „consternat” de faptul că „omul în alb”, „colonelul care a orchestrat intervenţia brutală a jandarmilor, este propus pentru avansare la gradul de general pentru «profesionalism şi devotament în exercitarea atribuţiilor»”.

Raportul aduce dovezi privind abuzurile şi încălcările flagrante ale drepturilor omului într-o ţară membră UE şi NATO. „Sunt documentate operaţiunile şi tentativele de manipulare a opiniei publice, de muşamalizare a evenimentelor care s-au soldat cu peste 400 de victime în noaptea de 10 august, la Bucureşti. Documentul reprezintă şi un implicit semnal de alarmă în privinţa folosirii unor gaze şi substanţe lacrimogene împotriva populaţiilor civile paşnice. Pe lângă aceste informaţii, interviuri cu victime, dovezi foto şi clipuri video, am identificat extrase din legi care fac referire la drepturile omului. Împreună, acestea se constituie în dovezi clare pe care le punem la dispoziţia opiniei publice, ONU şi altor instituţii româneşti şi internaţionale”, explică autorul raportului.

Marius Stan a menţionat că iniţiatorii demersului privesc ONU ca pe un organism imparţial şi independent care poate determina autorităţile de la Bucureşti să finalizeze ancheta, să-şi asume responsabilitatea pentru încălcarea drepturilor omului la manifestările de protest din România şi să dea publicităţii un raport complet şi exact privind condiţiile în care au fost asigurate ordinea şi liniştea publică în data de 10 august. „Considerăm că numai astfel poate fi restabilită încrederea socială în instituţiile statului şi în mecanismele sale de justiţie”, a conchis Stan.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
8 ° C
11.6 °
7.8 °
91 %
0.6kmh
14 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...