miercuri, mai 8, 2024
AcasăNaționalBolizi de lux pentru trezorierul PSD din banii publici primiţi de partid

Bolizi de lux pentru trezorierul PSD din banii publici primiţi de partid

Peste 1,8 milioane de lei şi trei Mercedesuri de aproape 200.000 de euro sunt beneficiile personale ale cuplului Mircea şi Georgiana Drăghici din banii publici primiţi de către PSD drept subvenţie. Deputatul Mircea Drăghici este trezorierul PSD, funcţie direct subordonată lui Liviu Dragnea. Cu alte cuvinte, orice decizie a trezorierului este, practic, o decizie a şefului PSD, relatează NewsWeek.ro.

Din această postură, Mircea Drăghici gestionează banii partidului. Iar un partid care se laudă cu peste 400.000 de membri are un buget generos şi nu doar din cotizaţii: numai din subvenţia de la stat, PSD a încasat peste 83 milioane de lei (n.r. – 20 de milioane de euro) din 2017 până la zi.

O parte din aceşti bani publici, necesari – în principiu – activităţilor cotidiene, organizatorice ale unui partid s-au dus bolizi de lux precum Mercedes V Class, Mercedes GLE Coupe 350 D şi Mercedes GLK 250. Cele trei maşini, cumpărate cu banii jos de către PSD, valorează în jur de 188.000 euro.  Şi, culmea, nici măcar nu sunt folosite în folosul partidului, ci al deputatului Mircea Drăghici şi al soţiei acestuia, Georgiana Drăghici. Astfel, soţia trezorierului Drăghici, Georgiana Drăghici, conduce Mercedesul GLE Coupe 350 D pentru care PSD a plătit 324.799 lei. Autoturismul de lux a fost achiziţionat în data de 10 iulie 2017. Consoarta cu 15 ani mai tânără a deputatului PSD a mai încasat şi peste 1,8 milioane de lei de la PSD, cheltuieli de publicitate, în contul unei televiziuni piteştene pe care o deţine.

La rândul lui, Mircea Drăghici are la dispoziţie celelalte două maşini Mercedes.  Prima, Mercedes V Class, a fost cumpărată din banii partidului pe 16 mai 2017 şi a costat nu mai puţin de 262.992 lei. Celălalt Mercedes este modelul GLK 250 pentru care partidul a plătit 197.349 lei în data de 24 ianuarie 2018.

Mircea Drăghici a fost iniţiatorul modificării legii de finanţare a partidelor, lege care acum prevede că partidele pot fi subvenţionate cu maximum 0,04% din PIB. Drăghici a solicitat şi introducerea unui prag minim de 0,02% din PIB, însă, într-un final, s-a stabilit ca pragul minim să fie de 0,01% din PIB.

Astfel, în 2017, PSD a încasat „numai” 16 milioane de lei subvenţii de la stat.  Dar, anul acesta, social-democraţii au primit deja de patru ori mai mult, adică 67 de milioane de lei. Numai în luna septembrie a acestui an, PSD a încasat, conform Autoritatea Electorală Permanentă, peste 35 de milioane de lei.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.6 ° C
16.6 °
12.7 °
57 %
2.7kmh
100 %
mie
14 °
joi
16 °
vin
19 °
sâm
17 °
Dum
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...