joi, martie 28, 2024
AcasăNaționalPrimarii rămân fără pensii speciale

Primarii rămân fără pensii speciale

Judecătorii Curţii Constituţionale a României au decis, ieri, că prevederile Codului administrativ sunt neconforme cu Legea fundamentală. Astfel, şi pensiile speciale ale aleşilor locali nu sunt constituţionale.

CCR a admis, astfel, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 28 de deputaţi USR, 13 deputaţi PMP, şase deputaţi neafiliaţi şi trei deputaţi PNL. O obiecţie similară fusese depusă şi de preşedintele Klaus Iohannis.

Pe 31 iulie, şeful statului susţinea că acest act normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor în cadrul unei sesiuni extraordinare neconstituţional întrunită, cele două Camere ale Parlamentului comportându-se ca şi cum Senatul ar fi avut doar o competenţă de primă Cameră, iar Camera decizională – Camera Deputaţilor – ca şi cum ar fi avut deplină competenţă decizională pentru toate materiile reglementate.

Iohannis a invocat în cazul acestei legi şi încălcarea principiului bicameralismului.

De asemenea, el a mai susţinut că dispoziţiile referitoare la obligaţia autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale, precum şi a personalului din cadrul acestora de a pune în aplicare programul de guvernare aprobat de către Parlament, sunt neclare şi a criticat faptul că prin acest act normativ a fost eliminat un criteriu de integritate pentru cei care pot fi membri ai Guvernului, şi anume, cel referitor la cazurile de incompatibilitate.

În sesizarea PNL şi USR se arăta că pensiile speciale pentru aleşii locali introduse prin Codul administrativ încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

Mai mult, potrivit semnatarilor sesizării, Codul administrativ va permite numiri politice în cele mai importante poziţii ocupate în prezent de înalţi funcţionari publici, ceea ce încalcă obligaţiile de profesionalizare a administraţiei publice pe care România şi le-a asumat înainte de aderarea la Uniunea Europeană.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat în luna iulie proiectul Codului administrativ, cu 175 de voturi „pentru”, 33 „împotrivă” şi 15 abţineri.

Acest proiect este a doua încercare de acest fel din ultimii doi ani, după ce primul a fost amendat de către Curtea Constituţională a României.

 

Ce prevedea legea

 

Printre altele, legea prevede ca primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene aleşi după anul 1992 să primească o pensie specială în limita a trei mandate, precum şi faptul că pot avea calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprind ere individuală sau o întreprindere familială.

Pensia se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,4% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. Totodată, pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat complet. Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public.

Potrivit proiectului, pensiile speciale se vor actualiza ori de câte ori salariul de bază minim brut se majorează.

De aceste pensii speciale nu ar fi beneficiat cei care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unor acte şi fapte de corupţie, nici cei urmăriţi penal sau trimişi în judecată pentru comiterea unor infracţiuni în exercitarea funcţiei, până la achitarea lor definitivă.

Opoziţia a criticat proiectul legislativ, acuzând „destructurarea funcţiei publice”, în timp ce PSD susţine că proiectul este dorinţa coaliţiei de a eficientiza administraţia.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
16.6 °
48 %
4.5kmh
73 %
joi
18 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...