spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăNaționalAtacatorul de la Mall vroia să omoare cât mai mulţi oameni ...

Atacatorul de la Mall vroia să omoare cât mai mulţi oameni  

Planul atacatorului de la Mall Brăila, Marius Valentin Parfenie, în vârstă de 20 de ani, care a rănit duminică zece persoane, era să omoare cât mai mulţi români şi apoi să se sinucidă, potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al Tribunalului Brăila.

Judecătorii au apreciat că incidentul de la Brăila se află la limita unui atentat terorist, având în vedere că Marius Valentin Parfenie a acţionat în baza unui plan stabilit înainte, ba mai mult şi-a anunţat intenţiile cu o zi înainte prin mai multe bilete scrise în acest sens, care se găsesc în momentul de faţă la dosarul cauzei.

Tribunalul Brăila a emis luni mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Marius Valentin Parfenie. Acesta a fost condamnat în 2017, de Judecătoria Brăila, la şase luni de supraveghere ca măsură educativă, pentru comiterea în 2015, pe vremea când era minor, a infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Atunci, împreună cu tatăl său au bătut cu ranga un bărbat până l-au băgat în spital, tatăl acestuia fiind condamnat la rândul lui la opt luni de închisoare.

Zece persoane au fost rănite, în total, duminică, între care doi copii de 11 şi 13 ani, de un tânăr de 20 de ani, care a intrat cu maşina în uşile de acces de la mall-ul din Brăila, la puţin timp după ce a înjunghiat un bărbat şi a rănit doi pietoni aflaţi pe centura oraşului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...