vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNaționalOpoziţia vrea moţiune de cenzură în decembrie

Opoziţia vrea moţiune de cenzură în decembrie

10 decembrie este data la care opoziţia va depune moţiune de cenzură împotriva guvernului PSD-ALDE. Informaţia a fost făcută publică de deputatul PNL Ioan Cupşa, care nu a dezvăluit însă dacă PNL, USR şi PMP au reuşit să convingă UDMR şi parlamentari ai puterii să se alăture acestui demers.

„Moţiunea de cenzură va fi depusă în jurul datei de 10 decembrie şi va fi dezbătută în săptămâna următoare. Sperăm ca această moţiune de cenzură să treacă, să aibă succes şi să vedem un nou guvern remaniat, pentru că nu a fost un guvern remaniat acest guvern Dăncilă. Avem nevoie de 50-60 de voturi, vreo 50 sunt care mai trebuiesc atrase, cel puţin în teorie de la Partidul Social Democrat. Ca urmare a tensiunilor care au apărut în ultima perioadă de timp în PSD cred că este posibil ca această moţiune de cenzură este posibil să treacă”, a declarat Ioan Cupşa, deputat PNL de Bihor.

Informaţia a fost confirmată şi de liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan. Ea a afirmat că toţi parlamentarii din Opoziţie susţin moţiunea de cenzură şi că se discută cu cei din UDMR, PSD şi ALDE pentru a le obţine sprijinul.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.4 ° C
10.5 °
8.9 °
47 %
4.2kmh
25 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...