vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNaționalCreşteri salariale de la 1 ianuarie 2019. Ce bugetari nu vor primi...

Creşteri salariale de la 1 ianuarie 2019. Ce bugetari nu vor primi bani în plus

De la 1 ianuarie 2019, bugetarii vor beneficia din nou de o creştere salarială, potrivit Legii salarizării. Cei care nu vor primi bani în plus la salarii sunt medicii şi asistentele, care au primit de la 1 martie 2018 o creştere până la nivelul din 2022.

„De la 1 ianuarie 2019, salariile ar trebui să crească, potrivit Legii salarizării, cu 25% din diferenţa din ceea ce este prevăzut în Legea salarizării pentru anul 2022 şi valoarea din decembrie 2018. Pe de altă parte, conform Ordonanţei de Urgenţă din luna aceasta, toate sporurile vor îngheţa la nivelul din 2017”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa”.

Potrivit lui Hossu, peste 70-75% din bugetari vor simţi o creştere salarială de la 1 ianuarie 2019.

„Unele categotrii au intrat deja pe grila din 2022, deci nu vor mai primi majorări de la 1 ianuarie. Dar 70-75% vor vedea o creştere de la 1 ianuarie. Este foarte greu de spus care va fi creşterea, pentru că este foarte variabilă, în funcţie de categorie şi de grila la care este încadrat fiecare. Cert este că pentru unii această creştere poate reprezenta câteva sute de lei, pentru unii, câteva zeci de lei, iar pentru alţii nimic”, a mai declarat Hossu.

Pe parcursul anului 2018, bugetarii au beneficiat de două creşteri salariale, una la 1 ianuarie, iar cealaltă la 1 martie, atunci când medicii şi asistentele au intrat direct pe grila din 2022, aşa cum prevede Legea salarizării, ceea ce înseamnă că aceste categorii nu vor mai primi bani în plus până în 2022.

„În fiecare an, începând din 2019 până în 2022, se creşte la bugetari cu 25% din diferenţa la salariu. Atenţie, ce înseamnă această diferenţă, pentru că au fost multe confuzii în ultima perioadă, s-a spus că se creşte cu 25% pe brut, de la 1 ianuarie. Nu, este 25% din diferenţă. De exemplu, eu am acum un salariu, să zicem, de 2.000 de lei şi în grilă, în lege, este scrisă o cifră de 6.000 de lei care ar trebui să fie salariul meu în 2022. Asta înseamnă că diferenţa între ceea ce am acum în plată şi ceea ce urmează să primesc în 2022, când este intrarea efectivă a legii în vigoare, este de 4.000 de lei. 25% din această diferenţă înseamnă 1.000 de lei creştere în fiecare an”, anunţat, la începutul acestui an, Lia Olguţa Vasilescu, fostul ministru al Muncii şi Justiţiei Sociale.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.5 ° C
10.5 °
9.4 °
74 %
4kmh
77 %
vin
8 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...