vineri, martie 29, 2024
AcasăNaționalViorica Dăncilă s-a răzgândit. Nu mai arată ziariștilor vila de la Predeal

Viorica Dăncilă s-a răzgândit. Nu mai arată ziariștilor vila de la Predeal

La conferința de presă organizată de Viorica Dăncilă joi, după ce l-a acuzat pe Klaus Iohannis că are cinci case, președintei PSD i s-a reamintit că și ea are patru case, printre care și o vilă la Predeal cu suprafață de 417 mp. Prin urmare, Viorica Dăncilă a invitat-o pe jurnalista care a pus întrebarea să viziteze vila, care nici nu este terminată. Apoi a corectat și a spus că doar ultimul etaj este neterminat, dar e o casă obișnuită.

La aproape două ore după lansarea invitației, PSD a anunțat jurnaliștii că invitația nu mai e valabilă, deoarece invitarea unui singur jurnalist ar fi o discriminare față de ceilalți, iar o vizită a unui grup mare de jurnaliști ar produce disconfort familiei și ar duce la „expunerea casei”.

Contrar mesajului PSD, Dăncilă a declarat la România TV că o va lua, totuși, pe jurnalista invitată, dar fără să filmeze, pentru că va face ea poze și le va trimite la toată presa. ”Eu am invitat persoana respectivă, dar vă dați seama că nu pot băga toată presa în casă, e vorba de intimitatea mea, Persoana respectivă o iau, dar fără să filmeze, fac poze și trimit la întreaga presă”, a spus președintele PSD.

Ulterior, pe grupul de whatsapp al jurnaliștilor acreditați la PSD, a fost distribuit mesajul că, din nou, invitația nu mai este valabilă, iar presei îi vor fi remise fotografii ale casei din Predeal.

Ultimul lider PSD care a invitat ziariștii să îi viziteze casa a fost Adrian Năstase. În urma vizitei presei la vila din strada Zambaccian, după ce au apărut imagini cu luxul din casă și colecțiile de tablouri, s-a declanșat o anchetă în urma căreia Năstase a fost condamnat la trei ani închisoare pentru șantaj și luare de mită.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...