duminică, mai 19, 2024
AcasăNaționalŞedinţă solemnă la Parlament pentru împlinirea a 30 de ani de la...

Şedinţă solemnă la Parlament pentru împlinirea a 30 de ani de la Revoluție

Camera Deputaților și Senatul se vor reuni, luni de la ora 12.00, în ședința solemnă consacrată împlinirii a 30 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989. La evenimentul din Parlament va participa și președintele Klaus Iohannis.

Decizia convocării ședinței solemne de luni a Parlamentului a fost luată, miercuri, de Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.

„Având în vedere rolul istoric determinant pe care Revoluția l-a avut, precum și faptul că Parlamentul României are datoria morală de a omagia jertfa eroilor Revoluției Române, care s-au sacrificat pentru răsturnarea regimului dictatorial, propunem ca Parlamentul României să marcheze acest important moment istoric prin organizarea unei ședințe comune solemne consacrată împlinirii a 30 de ani de la Revoluția Română. În acest context, propunem spre aprobare organizarea ședinței comune solemne consacrată împlinirii a 30 de ani de la Revoluția Română, în data de 16 decembrie 2019, orele 12.00”, potrivit documentului aprobat de conducerea Parlamentului.

La plenul reunit de luni vor ține un discurs: președintele Klaus Iohannis, președintele Senatului Teodor Meleșcanu, președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu, premierul Ludovic Orban, secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană și câte un reprezentant al tuturor celor opt grupuri parlamentare.

De asemenea, la ședință vor fi prezenți membrii Guvernului, foștii presedinți ai României, Principesa Margareta Custodele Coroanei, Principele Radu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Arhiepiscopul romano-catolic de București, Arhiepiscopul Bisericii greco-catolice, președintele Curții Constituționale Valer Dorneanu și președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.8 ° C
12.8 °
11.6 °
90 %
1.8kmh
7 %
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
24 °
joi
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...