marți, iulie 15, 2025
AcasăNațional12 bucureşteni aflaţi în izolare NU au fost găsiţi acasă. Procurorii au...

12 bucureşteni aflaţi în izolare NU au fost găsiţi acasă. Procurorii au deschis dosar penal

Procurorii bucureşteni au deschis un dosar penal în care sunt vizate 12 persoane care au încălcat regimul izolării la domiciliu. Cele 12 persoane cu domiciliul în Sectorul 4 sunt acuzate de zădărnicirea combaterii bolilor.

“Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost înregistrat la data de 17.03.2020 dosarul penal nr. 2200/P/2020, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 C.p., constând în aceea că un număr de 12 persoane nu au mai fost găsite la adresele de domiciliu, pe raza Sectorului 4 Bucureşti, unde se aflau în izolare.

Precizăm că activităţile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură Penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precumşi a principiul prezumţiei de nevinovăţie”, anunţă Parchetul Curţii de Apel Bucureşti.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
18.3 °
17.8 °
91 %
1.7kmh
89 %
mar
31 °
mie
26 °
J
23 °
vin
24 °
S
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Primăria ar face orice pentru banii din noi locuri de parcare. Inclusiv să blocheze scări sau căi de acces.

EDITORIAL

Tonul hotărât al premierului, impresia de seriozitate și imaginea de „să facem treabă” se sparg în improvizații administrative și promisiuni pe care nu are...

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a apărut în vis Nicolaescu Și am aflat ceva de m-au cuprins fiorii: Tandemul Iliescu-Isărescu Îi cere să continue „Nemuritorii”!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...